Bărbatul din localitatea Cernăteşti, Buzău, a fost găsit mort în locuinţa sa, cu un cuţit înfipt în inimă. Deocamdată, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. Anchetatorii bănuiesc totuşi că bărbatul s-ar fi sinucis.
Pe de altă parte, vecinii susţin că ar fi fost înjunghiat de iubita sa, după o ceartă conjugală. Deşi obişnuia să mai bea câte un păhărel, vecinii spun că bărbatul era liniştit. Oamenii cred că bărbatul a fost omorât.
Poliţiştii cred că ar fi vorba de o sinucidere, dar nu exclud nici varianta crimei.
„Vom continua cercetările împreună cu procurorul pentru stabilirea împrejurărilor în care acelui cetăţean i s-a produs plaga respectivă. Concubina urmează a fi audiată”, a declarat comisarul şef Nicolae Zaharia, la România TV.
Cadavrul a fost transportat la Servicul de medicină legală din Buzău pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza decesului.