Criza siriană. Barack Obama încearcă să evite greşelile lui George W. Bush

La zece ani după decizia fostului preşedinte american George W. Bush de a invada Irakul, fără mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, se pregăteşte să atace Siria, fără acordul ON, susţinând că situaţia este diferită, informează miercuri AFP.
Romania TV
28 aug. 2013, 08:29
Criza siriană. Barack Obama încearcă să evite greşelile lui George W. Bush

În absenţa unui acord din partea Consiliului, o operaţiune în Siria ar urma să fie condusă de o „coaliţie de voluntari”, la fel ca cea care a răsturnat regimul irakian al lui Saddam Hussein. Rusia, principalul aliat al Damascului, a atras atenţia în acest context asupra similitudinilor între cele două cazuri, reamintind că invazia din 2003 s-a bazat pe informaţii false cu privire la prezenţa în Irak a armelor de distrugere în masă, în momentul în care americanii şi europenii susţin că armata siriană a comis săptămâna trecută un atac cu arme chimice într-o suburbie a Damascului.

Secretarul de stat american, John Kerry, care a criticat înainte decizia lui George W. Bush de a ataca Irakul, a calificat ca fiind ‘indecentă din punct de vedere moral’ presupusa folosire a gazelor toxice împotriva populaţiei siriene.

De data aceasta situaţia este cu totul diferită„, a declarat Richard Gowan, de la Universitatea din New York. „Numai un susţinător fervent al teoriei conspiraţiei poate argumenta că Barack Obama ar fi dorit să se ajungă aici, în timp ce administraţia Bush a vrut în mod clar să invadeze Irakul în 2003„, a adăugat el.

La acea vreme, Germania şi Franţa s-au opus operaţiunii în Irak, în timp ce Londra l-a sprijinit pe George Bush. De data aceasta, marile puteri europene sunt de acord cu o operaţiune în Siria, preşedintele francez Francois Hollande invocând „responsabilitatea de a proteja civilii”.

Consiliul de Securitate nu poate fi singurul şi unicul garant a ceea ce este legal şi a ceea ce este legitim„, a afirmat la rândul său Richard Haas, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe şi fost diplomat american. „Acest lucru ar permite ţărilor ca Rusia să aibă autoritate asupra legilor internaţionale şi mai mult asupra relaţiilor internaţionale„, a apreciat el. În opinia sa, Statele Unite nu pot lăsa să se întâmple acest lucru.

Washingtonul, a explicat el, caută un echilibru între o acţiune militară suficient de puternică pentru „a impune ideea că există într-adevăr linii roşii care nu trebuie încălcate”, însă nu prea dură sau de lungă durată, astfel încât „SUA să nu devină un protagonist în acest război civil”.

Cu toate acestea, unele ţări rămân prudente. Carl Bildt, ministrul suedez al afacerilor externe, a afirmat că ar trebui să se încerce să se meargă prin intermediul Consiliului de Securitate şi că este ‘important’ ca anchetatorii ONU aflaţi în prezent în Siria s-şi poată duce la bun sfârşit misiunea.

„Aş dori să văd o dovadă oficială, într-o formă sau alta, că arme chimice au fost folosite (în Siria) înainte de lansarea unei operaţiuni militare”, a spus la rândul său ambasadorul la ONU al unei ţări aliate a SUA, citat sub rezerva anonimatului de AFP.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cartierul rău famat din București care a fost șters de pe fața pământului de comuniști. Multă lume trece acum prin acea zonă fără să aibă habar ce se petrecea acolo pe vremuri
Capital.ro
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără excepție
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota dieta
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat! Nici inelul amanetat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Accident grav în județul Constanța: Pasager încarcerat după coliziunea cu un TIR în Dorobanțu
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!