Preşedintele Băsescu face, de miercuri, o vizită oficială în Slovacia. El a susţinut, joi, o alocuţiune la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace din Banská Bystrica.
„Acum 69 de ani, armata slovacă, armata rusă, armata română, partizani slovaci, partizani români au contribuit la eliberare Slovaciei de sub jugul fascist. Aici, pe teritoriul Slovaciei, sunt 11.000 de militari români căzuţi la datorie pentru libertatea Europei. Istoria celui de-al Doilea Război Mondial ne-a învăţat un lucru: să respingem din tot sufletul xenofobia, rasismul; sunt elemente care astăzi încep din nou să apară cu vitalitate pe teritoriul Europei”, a spus Băsescu, citat într-un comunicat al Preşedinţiei.
El a adăugat că, de aceea, „români, slovaci, ruşi avem obligaţia să luptăm împotriva acestor fenomene care au adus dezastre pe bătrânul continent”.
„Istoria nu trebuie uitată pentru că dacă o uităm se va răzbuna pe noi. Înainte de a încheia mica mea intervenţie, doresc să mulţumesc tuturor acelora care îngrijesc cimitirele ostaşilor români de pe teritoriul Slovaciei. Vreau să le aduc un pios omagiu, în numele meu şi al poporului român, tuturor naţiunilor care s-au jertfit pentru ca astăzi să fim liberi”, a mai spus Băsescu.