Blaga: PDL va merge „singur” în alegerile europarlamentare

PDL va merge "singur" în alegerile europarlamentare, a declarat, vineri, preşedintele democrat-liberal Vasile Blaga, precizând că, atunci când va fi "timpul" PDL va sprijini si unificarea dreptei.
Iulian Tudor
30 aug. 2013, 11:37
Blaga: PDL va merge

„Sunt diverşi politicieni care clamează unificarea dreptei, a tuturor acelora de centru-dreapta. Tot aceştia au un sprijin necondiţionat în PDL, dar toate la timpul lor. Prea mulţi ne vor gândul, dar nu cu vorba. Prea mulţi ne vor structurile, oamenii şi sigla. Nu. Vom merge singuri şi am convingerea că vom dovedi la europarlamentare că suntem cel mai important partid de centru-dreapta de pe eşicherul politic, şi aceasta numai cu ajutorul dumneavoastră”, a spus preşedintele PDL la deschiderea şcolii de vară a TDL, potrivit Mediafax.

Potrivit afirmaţiilor sale, democrat-liberalii au obligaţia ca, din nou, preşedintele României să provină, să fie susţinut de PDL.

„Cine este pe partea cealaltă, domnul Antonescu. Se antrenează de patru ani, prea multă muncă l-a obosit. Intră în teren obosit, uzat, epuizat de propriile lui excese împotriva democraţiei, împotriva statului de drept. Nu putem accepta ca România să condusă de un astfel de om, care în fiecare zi nu găseşte altceva de făcut decât să atace instituţiile statului, decât să dea vina pe alţii pentru greşelile pe care le-a făcut atunci când şi-a organizat oamenii în guvern, pentru faptul că nu se simte sub nicio formă PNL în guvernare (…)”, a mai declarat preşedintele PDL.

El a atacat guvernarea USL, faptul că nu există un termen pentru intrarea în spaţiul Schengen, deşi românii merită să circule liber în acest spaţiu.

„Cea mai mare deziluzie a societăţii româneşti este Victor Ponta”, a cometat el, criticând, de asemenea, asaltul USL împotriva economiei româneşti, împotriva locurilor de muncă şi a clasei de mijloc.

Vasile Blaga a dezaprobat şi faptul că puterea a încercat să creeze o super-imunitate a parlamentarilor, să transforme Parlamentul într-o instanţă de judecată şi a adus la putere cel mai corupt guvern din istoria României

„Ce s-a ales din cel mai cinstiti guvern Ponta? Zece miniştriau plecat din guvern. Este de vină DNA, este de vină ANI că l-au propus pe Fenechiu la Transporturi şi pe urmă pe Silaghi. Nu. ei sunt de vină, care luptă în interesul clanurilor din interiorul USL”, a comentat Blaga.

La Școala de vară a Tineretului Democrat Liberal, de la Eforie Nord participă circa 600 de tineri democrat-liberali.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi, dacă ignori
Playtech.ro
Sociologul Alfred Bulai, acuzat că ar fi făcut avansuri studentelor, în timp ce era profesor și decan la SNSPA. Poliția a început o anchetă
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Mesaje de felicitare din partea sportivilor români pentru înotătorul David Popovici, medaliat cu aur olimpic
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!