Mihai Sturzu (PSD): Elena Udrea şi Traian Băsescu se contrazic în minciuni pe tema şomajului

Deputatul PSD Mihai Sturzu a declarat pentru RTV.NET că afirmația recentă a Elenei Udrea referitoare la șomaj este o încercare de a „îndrepta gafa președintelui” pe subiect, cel care a susținut în mod „mincinos” că șomajul a crescut cu un procent în timpul guvernării USL.
Filip Stan
31 aug. 2013, 13:59
Mihai Sturzu (PSD): Elena Udrea şi Traian Băsescu se contrazic în minciuni pe tema şomajului

Social-democratul a mai subliniat că fostul ministru încearcă să facă acest lucru apelând tot la o minciună, contrazisă de datele statistice.

„După ce a revenit de pe litoral, de unde a ţinut prima pagină a tabloidelor, Elena Udrea a simțit nevoia să-i ia din nou apărarea lui Traian Băsescu. De data aceasta, fostul ministru a încercat să îndrepte gafa președintelui, acea minciună dovedită potrivit căreia rata şomajului a crescut în timpul guvernării USL cu un procent. Însă doamna Udrea încearcă să adapteze minciuna lui Băsescu tot cu o minciună.

Este amuzant cum cei doi se contrazic în minciuni, în timp ce toate datele statistice arată că numai în primul semestru al acestui an, șomajul s-a redus cu 56.000 de persoane, iar de când USL a venit la guvernare, s-au creat circa 100.000 de noi locuri de muncă. Pentru comparație, în timpul PDL și-au pierdut locul de muncă 700.000 de români. Cred că este cazul ca cei care au nimicit sursele de venit pentru atât de mulți români să se abțină total de la subiect”, a declarat deputatul Mihai Sturzu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai