Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la 19 februarie 2013 un proiect de lege prin care data de 31 august a fost instituită ca „Zi a Limbii Române”. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie.
Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicitau proclamarea Zilei Limbii Române la 31 august. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, Camera Deputaţilor având rol decizional.
Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autorităţile publice din România şi de reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, „prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific consacrate istoriei limbii române”.
De asemenea, actul normativ stipulează ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte în programele lor manifestările dedicate acestei zile.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, menţionând că transmite susţinerea şi aprecierea sa românilor din străinătate pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile şi în comunităţile lor limba română.
„În lume trăiesc, astăzi, în jur de 30 de milioane de vorbitori ai limbii române, iar, pentru aproape 25 de milioane dintre aceştia, româna este limba lor maternă. În această zi, gândurile mele se îndreaptă spre toţi românii, dar, mai ales, spre cei care trăiesc în comunităţile din afara graniţelor ţării pentru care limba română rămâne cel mai important şi cel mai valoros element al identităţii lor naţionale. De aceea, cu acest prilej, doresc să le transmit toată susţinerea şi aprecierea mea pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile şi în comunităţile lor limba română chiar, uneori, cu preţul înfruntării multor greutăţi şi ostilităţi”, afirmă Băsescu, potrivit Mediafax.