„Eu nu mi-am depus acum şi nu îmi depun acum nicio candidatura. Eu, pur şi simplu, nu vreau să fiu candidat. Vreau să fiu preşedintele României! Şi voi fi! Mă pregătesc pentru asta, dar nu electoral. Nu acum, mă pregătesc învăţând cu toată tinereţea pe care o mai am, pentru că sunt lucruri pe care nu le ştiu şi pe care va trebui să le ştiu şi să le fac atunci când voi fi preşedinte. Mă pregătesc, dar bătălia pentru Preşedinţia României nu se reduce cu, nu începe cu şi nu se termină cu un candidat Crin Antonescu sau altul. Bătălia pe care trebuie să o dăm şi pe care va chem să o daţi este una prin care să impunem şi după aceea o vom impune şi la vot, un alt conţinut, un alt înţeles, o altă misiune acestei funcţii supreme în statul român. Candidaţii sunt mulţi, preşedintele va fi unul”, a afirmat Antonescu, în faţa tinerilor din USL veniţi la Constanţa pentru reuniunea „România pentru tineri”.
De asemenea, el a vorbit despre profilul viitorului preşedinte al României, pe care îl înţelege drept un „lider de conştiinţă naţională”.
„Atât, e de ajuns. Preşedintele României nu conspiră. Preşedintele României va trebui să inspire, preşedintele României nu face jocuri de pe o zi pe alta, nu destituie şi nu impune guverne, nu face manevre prin Parlament, nu face dosare. Pentru Dumnezeu, preşedintele îşi reprezintă, îşi uneşte şi îşi urmează naţiunea în aspiraţiile ei fundamentale. Nimeni, nimeni, nici analiştii ghicitoare, nici ghicitoarele-analişti, nici astrologii, nici vrăjitorii nu vorbesc despre asta. Se ţin de mană şi spun apăsat ca pe o incantaţie «Crin Antonescu nu va fi niciodată preşedintele României». Alţii, să fim oneşti, prieteni de-ai noştri la fel de hotărâţi, afirmă «Crin Antonescu va fi cu orice preţ preşedintele României». Nu această este tema. Nu de asta depinde destinul acestei ţări sau al generaţiei voastre, ci de modul în care vom câştigă bătălia pentru înţelesul şi conţinutul acestei funcţii”, a spus Antonescu.
Totodată, preşedintele PNL le-a transmis tinerilor că nu este cazul să intre în rândul celor care se „văicăresc” de peste 20 de ani în România.
„De ce aţi intra în corul celor care se văicăresc şi nu văd nicio şansă pentru voi şi pentru această ţară? Nu aveţi niciun motiv, sunteţi tineri, sunteţi inteligenţi, sunteţi frumoşi, sunteţi curaţi încă şi mai ales sunteţi liberi, sunteţi liberi să gândiţi, sunteţi liberi să refuzaţi, sunteţi liberi să construiţi, sunteţi liberi să inovaţi, sunteţi liberi să vă asociaţi şi nu doar sunteţi liberi, aveţi ceva ce e numai al vostru. Bocitoarele acestei ţări se aşază la mesele la care ghicesc viitorul. Astrologi, probabil în curând vrăjitoare vor fi invitaţi să ne spună cine o să fie şi mai ales cine nu o să fie viitorul preşedinte al României”, a mai declarat liderul PNL.