„Războiul împotriva Siriei, justificat prin minciuni!„, strigau manifestanţi împotriva războiului, în faţa grilajului Casei Albe.
„Situaţia în Siria este foarte complicată, iar trimiterea unor bombe, în această situaţie, nu va soluţiona nimic„, a declarat Lacy MacAuley, în vârstă de 34 de ani, cu o banderolă cu mesajul „Nu te atinge de Siria” pe frunte. „Acest lucru nu va obliga regimul lui al-Assad să se oprească, nu va obliga Armata Siriană Liberă (ASL) să se oprească„, a apreciat ea.
CITEŞTE ŞI SUA, gată să ATACE Siria. Obama: „Nu vom trimite militari la sol, vor fi atacuri aeriene”
„Suntem angajaţi în prea multe războaie în acest moment„, a argumentat un student, Andrew Jones, evocând războiul din Afganistan. „Nu este treaba noastră. Ei sunt o ţară suverană şi, în plus, nu ne vor. Iar cele două părţi sunt rele”, a continuat el.
În opinia lui Yahya Abo, un sirian care are şi cetăţenie americană, atacarea Siriei va conduce „la un război important, un fel de al treilea război mondial”, care va destabiliza întregul Orient Mijlociu.
În faţa acestor activişti, între care se aflau numeroşi „veterani” ai mişcării împotriva războaielor din Irak şi Afganistan, aproximativ 50 de persoane apropiate opoziţiei scandau sloganuri împotriva lui al-Assad. O pancartă îl compara pe preşedintele sirian cu Hitler.
Şase membri din cadrul cavaleriei poliţiei care asigură protecţia Casei Albe au fost nevoiţi să intervină pentru a despărţi cele două grupuri, care păreau că sunt pregătite să se agreseze, în câteva minute.