Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, copilul a fost găsit fără viaţă în momentul în care echipajul medical a ajuns la intervenţie, cel mai probabil fiind vorba despre o neglijenţă din partea părinţilor acestuia.
„În momentul în care am ajuns la locul solicitării, copilul nu mai prezenta semne vitale şi, în pofida manevrelor de resuscitare, acesta nu a mai putut fi readus la viaţă. În aceste condiţii, am solicitat intervenţia poliţiştilor pentru a declanşa o anchetă în acest caz”, a declarat corespondentului Mediafax medicul de gardă din cadrul SAJ Vaslui, Mohamad Awad.
Potrivit medicului, copilul ar fi căzut din pat de la câţiva zeci de centimetri înălţime suferind un traumatism cranio-cerebral care i-a fost fatal.
Poliţiştii vor face o anchetă în acest caz pentru a elucida condiţiile în care a murit copilul în vârstă de un an.