Oferta Nuclearelectrica începe luni şi poate aduce companiei maxim 369 de milioane de lei

Oferta pentru listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va începe luni, 9 septembrie, şi se va încheia pe 20 septembrie, operaţiune prin care compania deţinută de stat poate atrage fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei.
Iulian Tudor
02 sept. 2013, 20:31
Oferta Nuclearelectrica începe luni şi poate aduce companiei maxim 369 de milioane de lei

„Fondurile nete care vor fi obținute din oferta primară (sunt – n.r.) între 272,83 milioane lei (61,7 milioane euro – n.r.) și 369,29 milioane lei (83,5 milioane euro – n.r.) (în funcție de prețul ofertei, dacă toate acțiunile oferite sunt vândute”, se arată în prospectul de ofertă aprobat, luni, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit Mediafax.

În cadrul ofertei, Nuclearelectrica vrea să vândă 25,3 milioane de acțiuni noi, reprezentând 10% din capitalul social, la prețuri cuprinse între 11,2 lei/titlu și 15 lei/titlu.

Acțiunile sunt scoase la vânzare la un preț aproape la jumătate față de cât sunt înregistrate în activul net al Fondului Proprietatea, care deține 9,73% din titlurile Nuclearelectrica.

Dacă toate acțiunile vor fi vândute la prețul minim cerut, iar micii investitori vor cumpăra titlurile acordate lor la discountul de 8%, oferta ar urma să fie de aproape 282 milioane lei (aproape 64 milioane euro). Dacă va fi stabilit prețul maxim, de 15 lei, și micii investitori vor avea același discount, de 8%, oferta va depăși 377 milioane lei (85 milioane euro).

„În cazul închiderii cu succes a ofertei, Nuclearelectrica va încasa integral prețul acțiunilor oferite. Fondurile obținute vor fi utilizate de către emitent, cu prioritate, pentru finațarea proiectelor de investiții necesare pentru unitățile 1 și 2 CNE Cernavodă pentru menținerea activului productiv la cel mai înalt nivel tehnologic. Se are în vedere direcționarea fondurilor obținute pentru finanțarea proiectului de investiții «Instalație de detritiere a apei grele», proiect care va aduce beneficii pe termen lung prin reducerea perioadelor de oprire planificată, prin îmbunătățirea condițiilor radiologice în timpul activităților de mentenanță și respectiv prin valorificarea tritiului extras”, se mai arată în prospect.

Cheltuielile totale suportate pentru derularea ofertei sunt între 9 milioane lei și 10 milioane lei și vor fi suportate integral de Nuclearelectrica.

În luna iunie ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, afirma că Executivul speră să obţină 300-350 milioane lei prin oferta de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Nuclearelectrica.

În urma ofertei, participația statului va scădea de la 90,27% la 81,28% din acțiuni (dacă Fondul Proprietatea va participa la majorarea de capital), sau la 82,07% (dacă FP nu va participa la suplimentarea capitalului).

Dacă Fondul Proprietatea va cumpăra acțiunile ce îi revin în baza dreptului de preferință va rămâne cu 9,73%, iar dacă nu va subscrie la ofertă va mai avea 8,84% din acțiuni.

Oferta este structurată în trei tranșe, dintre care cea mai mare (85% din acțiuni) este detinată investitorilor instituționali și în funcție de subscrierile de pe aceasta va fi determinat și prețul la care vor fi vândute acțiunile. Investitorii instituționali vor putea subscrie la orice preț din intervalul 11,2 și 15 lei/titlu.

Prețurile la care vor fi vândute acțiunile pentru fiecare tranșă vor fi stabilite luni, 23 septembrie, în prima zi lucrătoare după expirarea ofertei, pe baza tuturor subscrierilor valide înregistrate în tranșa investitorilor instituționali.

Diferența de 15% din acțiunile scoase la vânzare este împărțită micilor investitori, respectiv 10% vor fi pentru investitorii care subscriu între 100 și 15.000 de acțiuni (tranșa mică), iar 5% vor fi pentru investitorii de ratil cu subscrieri peste 15.000 de titluri (tranșa mare).

Spre deosebire de instituționali, micii investitori, inclusiv salariații companiei, vor putea plasa ordinele de subscriere la prețul maxim, de 15 lei/acțiune, la fel cum a fost și în oferta secundară derulată în luna aprilie la Transgaz.

Investitorii care vor subscrie pe tranșa mică vor beneficia de un discount de 8% dacă plasează ordinele în primele trei zile ale ofertei, urmând ca din a patra zi a ofertei reducerea să fie de doar 3%.

Investitorii de retail care vor subscrie pe tranșa mare vor plăti același preț cu cel stabilit în cazul investitorilor instituționali.

O noutate în oferta Nuclearelectrica este că investitorii instituționali își vor putea retrage subscrierile în perioada ofertei, în timp ce ordinele plasate de investitorii de retail nu pot fi revocate.

Dacă oferta va fi suprasubscrisă, alocarea se va face în funcție de mai multe criterii calitative printre care feedback de calitate în timpul procesului de premarketing, ordinea cronologică a subscrierilor, acordând prioritate subscrierilor efectuate în primele zile ale ofertei, dar și având în vedere orizontul investițional al investitorilor, subscrierile efectuate la un preț cât mai apropiat de cel mai mare pret dintre cele la care se puteau plasa ordinele.

Alte criterii sunt volumul de acțiuni subscrise, dacă investitorii sunt interesați de sectorul energetic și/sau de investiții în Europa Centrală și de Est, precum și alte criterii care permit „constituirea unei baze de investitori de o înaltă calitate și o evoluție pozitivă a prețului de piața secundară”, precum și „natura și durata relațiilor investiționale între investitori și membrii sindicatului”.

Listarea Nuclearelectrica este intermediată de consorţiul format din firmele de brokeraj Swiss Capital şi BT Securities. Oferta va fi considerată închisă cu succes dacă toate acțiunile vor fi vândute și compania va fi listată.

„În cazul în care oferta nu este subscrisă 100% investitorilor li se vor rambursa sumele plătite, în termen de 5 zile lucrătoare de la închiderea ofertei primare, prin transfer bancar în contul specificat de fiecare investitor în formularul de subscriere”, se arată în prospect.

Înainte de listarea la Bursă, Nuclearelectrica va emite acţiuni noi, pentru majorarea capitalului cu 11,077%, din care 10% vor fi vândute la bursă, iar 1,077% vor putea fi cumpărate de Fondul Proprietatea, în baza dreptului de preferinţă.

Acțiunile vândute în ofertă vor avea atașate drepturi de alocare, astfel că investitorii vor putea beneficia de titlurile cumpărate chiar înainte ca acestea să le fie transferate în conturi. Drepturile de alocare vor fi listate la Bursa de Valori București, la fel cum a fost și în cazul ofertei derulată în 2007 de Transgaz (TGN).

Fondul Proprietatea nu va vinde drepturile de alocare aferente acțiunilor pe care le va cumpăra.

În prospect se menționează că Ministerul Economiei și Fondul Proprietatea nu vor vinde total sau parțial din participațiile deținute la companie timp de șase luni de la listarea Nuclearelectrica la Bursă.

După trecerea celor șase luni, este posibil ca statul să solicite o majorare de capital de 194,3 milioane lei, suma reprezentând alocațiile bugetare din perioada 2006 – 2009, potrivit prospectului.

În această situație, ceilați acționari ar fi nevoiți fie să participe noi bani noi la majorarea de capital pentru a-și păstra participațiile.

În primele şase luni, Nucearelectrica a înregistrat o cifră de afaceri de 930,5 milioane lei (212 milioane euro), în creştere cu 20% față de perioada similară a anului trecut, şi un profit net de 213,2 milioane lei (48,5 milioane euro), de la pierderi de 33,7 milioane lei (7,6 milioane euro) din prima jumătate a anului trecut.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi, dacă ignori
Playtech.ro
Sociologul Alfred Bulai, acuzat că ar fi făcut avansuri studentelor, în timp ce era profesor și decan la SNSPA. Poliția a început o anchetă
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Comandant al grupului Wagner ucis în Mali în timpul unui atac al rebelilor
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!