Sute de persoane au protestat în centrul Capitalei faţă de proiectul de la Roşia Montană

Peste 400 de persoane s-au adunat în zona fântânii de la Universitate, marţi, după ora 19.00, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, fiind a treia seară când o astfel de manifestare a avut loc în Capitală.
Filip Stan
03 sept. 2013, 18:14
Sute de persoane au protestat în centrul Capitalei faţă de proiectul de la Roşia Montană

Oamenii au protestat în zona fântânii şi nu au intrat pe carosabil, după ce duminică noaptea au blocat un sens de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, iar în noaptea următoare, Bulevardul Elisabeta, pe toată lăţimea, potrivit Mediafax.

Aproximativ o mie de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat luni după-amiază, pentru a doua zi consecutiv, în zona fântânii de la Universitate, pentru a protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la de la Roşia Montană, aprobat de Guvern săptămâna trecută.

Ca şi în prima zi de protest, manifestanţii, printre care şi copii, au afişat steaguri tricolore şi bannere pe care scria „Jos sclavia”, „Ruşine!”, „Măi, măi, dragă Rovana/ Ia mâna de pe Roşia Montană”, „Ei, aur! Noi, cianură!”, „Nu faceţi ketchup din Roşia Montană!”. Cele aproximativ 1.000 de persoane care au protestat au scandat „Jos Băsescu!”, „Jos Ponta!”, „Ape curate, nu cianurate” şi „PDL – USL aceeaşi mizerie”.

După câteva ore de protest, timp în care manifestaţia s-a desfăşurat fără incidente, în jurul orei 22.30, manifestanţii s-au mutat din zona fântânii de la Universitate pe Bulevardul Regina Elisabeta şi au blocat circulaţia rutieră. Protestatarii s-au aşezat pe carosabil, unde mai multe ore au scandat mesaje împotriva proiectului de exploatare de la Roşia Montană şi au bătut ritmic cu sticle de plastic în asfalt.

În timpul protestului de pe Bulevardul Regina Elisabeta, jandarmii au stat grupaţi în dispozitiv şi au făcut apel la protestatari să se retragă de pe carosabil, pentru a putea trece mijloacele de transport în comun blocate în zonă, însă aceştia au rămas pe stradă.

Acţiunea de protest s-a încheiat marţi, în jurul orei 4.00, fără incidente.

Manifestaţia a început duminică, la fântâna de la Universitate, încheindu-se după zece ore, luni dimineaţă, în jurul orei 2.30. Câteva sute de manifestanţi au mers în marş spre Guvern, cerând stoparea proiectului minier de la Roşia Montană. După o manifestaţie de peste o oră în Piaţa Victoriei, unde numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 2.000, aceştia s-au întors la Universitate, unde s-au aşezat pe bulevard, ocupându-l pe un sens, de la fântână până după intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Înarmaţi cu PET-uri pe care le izbeau ritmic de asfalt sau unele de altele, sute de tineri au rămas în zona ocupată, înconjurată de forţele de ordine, câteva ore şi au scandat „Uniţi, salvăm Roşia Montană”, agitând steaguri şi pancarte cu mesaje de protest faţă de proiectul minier şi decizia Guvernului de a-l promova într-un proiect de lege.

Jandarmii au securizat zona în care s-a desfăşurat protestul, fără a încerca oprirea acestuia.

Protestul de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate duminică în alte oraşe din ţară, a avut loc după ce, pe 27 august, Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum îți dai seama dacă puii sunt găini sau cocoși încă din prima zi. Detaliul de la pene la care trebuie să te uiți
Capital.ro
România este în doliu! Am pierdut o eminență a țării. Unul dintre cele mai mari nume
Playtech.ro
Oraşul din România care renaşte. E considerat mica Romă a ţării noastre şi atrage din ce în ce mai mulţi turişti străini
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Scenariile pentru noul guvern și impactul lor în partidele care l-ar forma. Analist: „Un tehnocrat ar depinde foarte mult de negocieri”
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Explozie valutară în 2025. Moneda care a făcut praf dolarul și euro
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
George Ganea, mesaj dureros după moartea fratelui său vitreg: „Pentru lumea care îi judecă sau i-au judecat”. Ce spune fotbalistul despre tatăl lui
Cancan.ro
Doliu în România! O mare valoare a muzicii populare a murit în această dimineață
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli la bloc 2025. Proprietarii de apartamente trebuie să plătească. Asociația de proprietari te obligă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
⁠Obiceiuri și tradiții de Rusalii! Ce este interzis total în aceste zile de sărbătoare, duminică și luni, 8 – 9 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Rusia, cu avionul său Su-57, a făcut Indiei „o ofertă de nerefuzat”