Bianca Drăguşanu şi Victor Slav pregătesc o nuntă de vis. Sala în care cei 400 de invitaţi vor petrece pe 29 septembrie va fi amenajată în stil baroc, cu picturi şi pereţi în foiţă de argint. Mesele şi scaunele vor fi din sticlă transparentă şi luminate, iar candelabrele vor fi ticsite cu cristale de Bohemia.
Îndrăgostiţii au ales aceeaşi locaţie în care şi-au făcut nunta Alina şi Cristi Borcea, Cabral şi Andreea Ibacka sau cântăreaţa Elena Gheorghe.
Peste tot vor fi întinse covoare roşii, flori naturale, iar aleile vor fi luminate cu lumânări albe. În piscină vor pluti nuferi albi, iar în interior vor fi lumini subacvatice.
Invitaţii se vor înfrupa cu fel şi fel de mâncăruri atât tradiţionale, cât şi de peste hotare. Din meniu nu vor lipsi sărmăluţele, purceluşii de lapte, dar nici dulciurile dietetice.
Află data nunţii Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav. Uite cum arată locaţia în care vor petrece FOTO
Bianca Draguşanu şi Victor Slav şi-au ales recent aperitivul de la nuntă. Potrivit cancan.ro, printre preparatele pe care le-au avut la dispozitie s-au numărat şi câteva specialităţi extravagante, cum ar fi ouăle de piton sau larvele.
„Noi nu suntem chiar atât de extravaganţi. Arată frumos, dar aş prefera nişte sarmale. Exact asta îmi spunea mama, că nu vrea să mă găsească super extravagantă, că ei sunt doar nişte simpli muritori de rând care se bazează pe preparatele tradiţionale. Nu pot să ii dau mamei mele să mănânce ouă de piton sau larve de gândaci”, a spus Bianca.
CITEŞTE ŞI Bianca Drăguşanu a depăşit LIMITA. Uite cât de SLABĂ a ajuns. Fanii sunt ÎNGROZIŢI FOTO