Vremea a făcut ravagii în multe regiuni ale ţării în acest weekend. Un bărbat din Călăraşi a murit strivit de un copac doborât de furtună, iar în Capitală, vineri noaptea vântul a pus la pământ panouri publicitare si semafoare şi chiar a rupt bucăţi din peretele unei clădiri.
Din cauza vijeliilor au fost probleme şi cu semnalul la telefonia mobilă. După furtună, au apărut şi inundaţiile: o stradă din Popeşti-Leordeni a fost acoperită de ape, iar locuitorii nu au avut curent electric timp de 14 ore.
În Bucureşti, echipele de intervenţii au fost solicitate la peste 100 de cazuri. Între altele, pe Calea Moşilor un copac a fost doborât de vijelie şi a avariat trei maşini, dar probleme au fost şi în zona Mihai Bravu, unde rafalele au culcat la pământ un semafor. În cartierul Eroii Revoluţiei, o parte din peretele unui Mall din zonă s-a desprins. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
La nivelul ţării, peste 160 de localităţi din sudul ţării au rămas fără energie electrică din cauza vântului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Muntenia Nord, inginerul Marian Popa, viscolul din noaptea de vineri spre sâmbătă a avariat parţial trei linii de medie tensiune şi a provocat 12 deranjamente colective, iar peste 3.400 de consumatori au rămas fără energie electrică.
Meteorologii au avertizat că până sâmbătă seară va ninge viscolit la munte, în sud-estul Transilvaniei şi în Moldova, iar în sud şi sud-est va ploua. Vântul va sufla în rafale care vor depăşi 90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.