SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru a investi la Oltchim după privatizare

Societăţile de Intermediere Financiară (SIF) vor să formeze un consorţiu care să investească la Oltchim (OLT), după privatizarea acestuia şi integrarea combinatului din Râmnicu Vâlcea cu Chimcomplex Borzeşti, potrivit Ministerului Economiei.
Romania TV
05 sept. 2013, 19:10
SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru a investi la Oltchim după privatizare

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi cu George Mucibabici, preşedintele firmei de consultanţă şi audit Deloitte, Ştefan Vuza, preşedintele SCR Grup şi Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, discuţiile vizând redresarea şi atragerea de investiţii pentru Oltchim.

„În acest context, preşedintele SIF Moldova a anunţat iminenţa formării unui consorţiu al SIF-urilor, care doreşte să se implice în rezolvarea situaţiei Oltchim, considerat un proiect de interes naţional. În opinia partenerilor de dialog, acest consorţiu este interesat de funcţionarea combinatului după privatizare şi de aceea intenţia lor este aceea de a investi într-un proiect de integrare a combinatelor Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, care are ca puncte forte poziţia geografică avantajoasă, pieţe internaţionale de desfacere care pot absorbi 70% din producţia Oltchim şi Chimcomplex, instalaţii modernizate, în marea lor majoritate, sunt competitive din punct de vedere al costurilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

De asemenea, potrivit participanţilor la discuţii Oltchim are ca avantaj că este singura capacitate de acest fel din Uniunea Europeană şi că ar aduce un plus de valoare pentru economia românească.

În cadrul discuţiilor au fost solicitate informaţii cu privire la stadiul procedurii de insolvenţă, precum şi unele detalii suplimentare legate de situaţia economico-financiară a societăţii, se mai spune în comunicat.

„S-a constituit un consorţiu la care participă, alături de Chimcomplex, trei SIF-uri, un fond de investiţii din Austria, precum şi partenerul Tricon Energy SUA, cel mai puternic trader din regiune, cu o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de dolari. Consorţiul este consiliat de catre firma de audit Deloitte. Consoţiul întelege să preia întreaga activitate a Oltchim, asigurând un capital de lucru de 50 milioane de euro şi un capital tehnic de investiţii urgente de 25 milioane de euro, la care se adaugă capitalurile necesare pentru investiţiile de mediu şi pretul păţtilor sociale ale lui Oltchim SPV”, se a arată într-un comunicat transmis de Serviciile Comerciale Române, grup prin care omul de afaceri Ştefan Vuza deţine Chimcomplex.

Vosganian s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii fondului de investiţii israelian Fortissimo Capital şi cei ai PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, care au anunţat la rândul lor că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic. Aceştia au transmis ministrului şi administratorilor judiciari că vor face săptămâna viitoare o ofertă pentru compania de stat.

PCC SE deţine direct 18,31% din acţiunile Oltchim şi indirect 14,02% din titluri, prin intermediul Polyolt Holding, firmă înregistrată în Cipru.

Fortissimo Capital este un fond privat de investiţii care investeşte în principal în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, ce au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor.

Ministerul Economiei a anunţat recent că şi producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia este interesat să participe la privatizarea combinatului chimic.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni