Aeroportul Internaţional din Berlin face de ruşine, de 66.000 de ori, „perfecţiunea” germană. Află de ce

Noul Aeroport Internaţional din Berlin (BER) nu poate fi numit un proiect de succes. Noua construcţie are zeci de mii de defecte care le dau în continuare bătăi de cap constructorilor şi compromit vestita "precizie nemţească".
Romania TV
07 sept. 2013, 14:34
Aeroportul Internaţional din Berlin face de ruşine, de 66.000 de ori,

După numeroase probleme legate de abaterile de la parametrii tehnici şi amânarea constantă a termenului de finalizare a lucrărilor, experţii au constatat acum că această construcţie conţine circa 66.000 de probleme, după cum a relatat publicaţia The Local, citată de Agerpres.

Astfel, după opt luni de verificări, directorul tehnic al proiectului, Horst Amann, a primit un raport care menţionează 66.500 de erori ce fac imposibilă deschiderea aeroportului.

Cele mai grave probleme vizează sistemul de securitate în caz de incendiu – pe ici-colo au fost uitate zidurile de protecţie. Din motivul respectiv, data finalizării proiectului a fost deja amânată într-un rând pentru iunie 2012, însă, se pare, că situaţia nu a fost remediată.

Numeroasele probleme tehnice şi deficienţe au determinat creşterea costurilor construcţiei. Dacă iniţial costurile lucrărilor fuseseră estimate la 1,2 miliarde de euro, în prezent se apreciază că noul aeroport va costa aproximativ 5 miliarde de euro.

 

 

DailyBusiness
Șoc la început de an! Uleiul și pâinea se scumpesc cu 10%, urmează carnea și lactatele!
Spynews
Ionela de la Mireasa, sezonul 10, răsfățată de soțul ei, Robert. Cei doi îndrăgostiți vor deveni părinți pentru prima dată anul acesta 
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
ANAF, schimbare așteptată de milioane de români. Sunt vești excelente
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Șoșoacă aruncă bomba înainte de noile alegeri: A căzut în cea mai mare plasă
Playtech.ro
Se întrerupe curentul în Ilfov și Giurgiu în perioada 8-10 ianuarie. Lista completă a străzilor afectate
DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Adevarul
Ce este metapneumovirusul, boala care a speriat China. Epidemiolog român: „E posibil să fi ajuns și la noi, dar nu știm nimic oficial”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Visezi să mergi în Thailanda și să participi la ceremonia elefanților? O turistă de 22 de ani a murit în timp ce interacționa cu un animal
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vreme rea în mai multe zone din țară
Evz.ro
Doliu în cinema. S-a sinucis un celebru regizor, la 47 de ani
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România, ZERO șanse. Călin Georgescu va da ordinul de neimaginat. Ne va costa TOTUL
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
stirilekanald.ro
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
substantial.ro
Prima femeie lider al unui departament important din Vatican: Papa Francisc face istorie
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”