„Ministrul Duşa, care a mai evaluat personal lucrările şi la începutul verii, va fi însoţit de către o echipă de specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale”, informează un comunicat al MApN remis Agepres.
Compania americană Kellogg Brown & Root Services Inc. (KBR) a confirmat, la jumătatea lunii iulie, că i-a fost atribuit un contract de 134 de milioane de dolari de către divizia europeană a Corpul de Ingineri al Armatei americane pentru a construi, la baza aeriană de la Deveselu, în România, facilităţile necesare pentru a sprijini primul sistem de apărare aeriană antirachetă la sol din Europa.
Conform contractului, KBR va reloca o structură de comandă de patru etaje pentru radar de pe Coasta de Est a Statelor Unite în România. KBR va construi în România toate facilităţile şi întreaga infrastructură necesară pentru a sprijini sistemul de apărare, inclusiv drumuri, clădiri auxiliare, facilităţi de comunicaţii şi securitate şi alte utilităţi.