„A fost distribuit deja, vom stabili termenul astăzi la Comisia Juridică, aşa cum se procedează. Aştept evident dezbaterea colegilor din această comisie. Din ceea ce am văzut eu înaintat în dosarul pe care l-a înaintat DIICOT, nu se pune problema din punctul meu de vedere, şi deocamdată, nu sunt jurist, dar nu se pune problema, din punctul meu de vedere, după ceea ce am văzut acolo, să votez în favoarea cererii DIICOT”, a afirmat Antonescu.
Liderul PNL a declarat că deciziile au fost susţinute de Guvern.
„Dacă eu nu văd fapta, dacă nu văd subminarea economiei naţionale, dacă eu nu văd nimic, dar nimic, nici măcar indirect, care să-l incrimineze, sau care să arunce măcar o suspiciune asupra lui Varujan Vosganian. Vorbim de lucruri care s-au petrecut la vedere, care sunt decizii de oportunitate, pe care le-au susţinut primul-ministru şi tot Guvernul din vremea lui Varujan Vosganian, pe care le-au continuat guvernele de altă culoare politică, prin ordonanţe de urgenţă şi legi promulgate de preşedintele României. Dacă acea hotărâre de Guvern sau nu mai ştiu ce act normativ era, e avizată din partea Ministerului de Justiţie de însăşi persoana care astăzi conduce DIICOT, cum pot eu să accept că acest om este probabil un infractor? N-am cum! Poate mai încearcă..”a argumentat Antonescu.
Varujan Vosganian este acuzat de DIICOT că în perioada 2007-2008 a semnat şi susţinut în guvern acordarea de discount-uri substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale unui grup infracţional constituit de omul de afaceri Ioan Niculaie şi a utilizat Romgaz în interesul privat al Interagro. În acest caz DIICOT a solicitat începerea urmării penale şi împotriva fostului ministru Adriean Videanu, pentru acelaşi gen măsuri, în perioada 2009-2010.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, luni, că a transmis parchetelor cererile de urmărire penală venite de la preşedintele Traian Băsescu în cazul lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi în cel al lui Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor.