Legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân, adoptată de Camera Deputaţilor

Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile de când ajung în adăposturi a trecut de votul final al Camerei Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect. Legea a fost adoptată cu 266 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.
Iulian Tudor
10 sept. 2013, 07:10
Legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân, adoptată de Camera Deputaţilor

Actul normativ prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat, gratuit. După cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.

„Noi a trebuit să ne referim doar la ce se întâmplă cu un câine de la momentul capturării, cât durează până se va trece la eutanasiere şi care sunt etapele. (…) Un primar care nu are posibilitate să cazeze câinele, să treacă fără nicio restricţie, decât cea prevăzută de termenul impus de lege, la eutanasiere. Dacă primarul respectiv consideră că are suficienţi bani şi suficient spaţiu să ţină un număr de câini, să amâne această decizie”, a precizat Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, reteritorializarea câinilor va fi exclusă, conform noii legi.

Comisiile juridică şi pentru administraţie publică ale Camerei Deputaţilor au întocmit luni seară raport comun asupra acestui proiect. În raport s-a prevăzut şi posibilitatea donaţiilor pentru întreţinerea câinilor fără stăpân păstraţi în adăposturi şi, de asemenea, cea a adopţiilor de la distanţă.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera deputaţilor, Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân înfiinţate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale vor gestiona baza de date organizată la nivelul acestora.

Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân pentru o perioadă de 14 de zile lucrătoare. În termenul prevăzut, câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari. După expirarea termenului de şapte zile şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau străinătate. Revendicarea şi adopţia sunt gratuite, se stipulează în forma proiectului adoptat de Camera Deputaţilor.

„Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat. Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă”, se mai arată în noul act normativ.

De asemenea, deputaţii au menţinut prevederea potrivit căreia la nivelul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân se înfiinţează Registrul de evidenţă a câinilor fără stăpân capturaţi de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale.

De asemenea, programul de lucru în relaţiile cu publicul al adăposturilor pentru câinii fără stăpân va fi, în continuare, de luni până vineri, în intervalul orar 10,00 – 18,00.

La votul final au asistat de la balcoane şi câteva zeci de reprezentanţi ai ONG-urilor care sunt împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân.

VEZI ŞI CGMB a DECIS: Maidanezii neadoptaţi în şapte zile vor fi EUTANASIAŢI

DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Spynews
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Bzi.ro
Ei sunt câștigătorii Casa Iubirii, sezonul 3! Fanii emisiunii de la Kanal D nu se așteptau la asta
Fanatik.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu 3 camere la doar 20.000 de euro. E mobilat și complet utilat, iar în apropiere ai magazine, dar și o benzinărie
Capital.ro
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Playtech.ro
Cum arată Andreea Esca atunci când nu apare la TV. Imagini rare celebra prezentatoare TV
DailyBusiness
Criza alegerilor din România. Procurorii, pe pauză în plină anchetă despre implicarea Rusiei și atacurile cibernetice! „Au fost sărbători, da?”
Adevarul
Romeo și Julieta din Tulcea, cei doi adolescenți găsiți morți, s-au aruncat de la peste 20 de metri înălțime în Cariera Bididia. Nu au avut nicio șansă
wowbiz.ro
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Spynews
CRBL a vorbit despre intervențiile la care a apelat. Ce alte îmbunătățiri vrea să își mai facă artistul
Spynews
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Evz.ro
Dispar cele mai bune produse. Nimeni nu-și imaginează viața fără ele
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Cine sunt adolescenții în vârstă de 15 ani găsiți morți pe un câmp din Tulcea. Cei doi ar fi trăit o poveste de dragoste interzisă și au fugit de acasă
Cancan.ro
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia care l-a înfuriat pe Călin Georgescu. A fost emis ordin de protecție
StirileBZI
Ce ajutoare sociale se acordă în 2025: Câţi bani primesc şomerii și mamele cu copii mici
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Distribuirea pensiilor de ianuarie începe joi: Poșta Română mobilizează peste 14.000 de angajați
MediaFlux
PENSIILE din ianuarie ÎNTÂRZIE și MAI MULT! ANUNȚUL Poștei Române
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vacanțe de vis mai aproape: zboruri directe din România spre Ibiza, Gran Canaria și Palma de Mallorca, din vara 2025