Secretarul Casei Albe, Rahm Emmanuel, avea viaţă grea. Nu atât din cauza preşedintelui american, în serviciul căruia a avut onoarea să intre, cât din cauza soţiei lui Barack Obama, Michelle, cu care era silit să-şi dispute influenţa asupra preşedintelui, dezvăluie o nouă carte a lui Jodi Kantor, de la New York Times, citată de The Telegraph.
Din această cauză, Administraţia americană părea un cerc prezidenţial împărţit în două, între părerile idealiste ale „Primei Doamne” despre ceea ce ar trebui să facă Administraţia, şi ideile şi acţiunile pragmatice ale lui Emmanuel.
Deseori ieşeau „scântei” în aceste dispute, atât soţia preşedintelui, cât şi şeful consilierilor lui încercând să-şi impună fiecare dintre ei punctul său de vedere în faţa preşedintelui. Deseori, Michelle răcnea pur şi simplu la Emmanuel.
La un moment dat, scos din minţi de atitudinea ei, secretarul Casei Albe i-a trântit uşa-n nas şi nu i-a mai permis să asiste la şedinţele „la nivel înalt” ţinute dimineaţa.
Culmea confruntărilor între Michelle şi Emmanuel a fost atinsă cu ocazia planurilor de reformă a sistemului medical – una dintre promisiunile de campanie ale lui Obama – la sfârşitul anului 2009 şi începutul lui 2010.
Emanuel pleda pentru o cale de compromis, gândindu-se că acest lucru i-ar fi putut aduce mai multă popularitate şi mai multe voturi preşedintelui dacă ar fi candidat pentru al doilea mandat. Se apropia perioada alegerilor „mid-term”, aşa-numite „la mijloc de mandat”, când mişcarea de opoziţie Tea Party lua avânt, iar democraţii pierdeau din ce în ce mai mult teren din cauza măsurilor impopulare generate de criza economico-financiară. Planul lui Emmanuel a eşuat însă, preşedintele urmând sfaturile soţiei lui.
Dar în ianuarie 2010 Michelle îşi vărsa deja nervii chiar pe soţul ei, după ce democraţii suferiseră o cruntă înfrângere, pierzând un loc-cheie în Senat, suficient pentru a periclita viitorul reformei în domeniul sănătăţii.
Emmanuel, care a avut de-a face şi cu o altă „Primă Doamnă”, Hillary Clinton, în timpul mandatului prezidenţial al soţului ei, a demisionat la jumătatea anului 2010, după rezultatele dezastruoase obţinute de democraţi în alegerile „mid-term”. Acum este primar al oraşului Chicago.