Ivan: PSD se va pronunța pe proiectul Roșia Montană doar după o dezbatere serioasă

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan, răspunde solicitării președintelui PNL, Crin Antonescu, de a exprima o poziție a partidului față de proiectul Roșia Montană.
Romania TV
10 sept. 2013, 18:08
Ivan: PSD se va pronunța pe proiectul Roșia Montană doar după o dezbatere serioasă

„Noi, cei din Partidul Social Democrat, ne vom pronunța oficial asupra proiectului de la Roșia Montană doar după dezbaterea serioasă și ascultarea tuturor părților și argumentelor. Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere – și a celor care vor locuri de muncă, și a celor care pun accent pe protecția mediului și a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes național.

Să ne pronunțăm înainte ar fi un semn de superficialitate politică. Nu poți pretinde o dezbatere corectă, deschisă și transparentă, cu argumente pro și contra unui proiect, dacă la finalul zilei deja știi că, indiferent de argumentele expuse, respectivul proiect va fi respins. Acesta a fost și mesajul președintelui PSD, de a nu da înainte de dezbatere indicații de vot. În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, susține purtătorul de cuvânt al PSD.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL, a susţinut marţi că PSD trebuie să spună ce poziţie are faţă de proiectul Roşia Montană.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Trecerea pe sub masă în Vinerea Mare. Ce semnifică și cum să treci corect pentru a primi binecuvântare
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Doliu în lumea filmului. A dispărut o actriță populară peste tot
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Un microbuz s-a scufundat în Dunăre! S-a activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Închisoare pentru șoferi! Se schimbă complet legea privind medicamentele
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren