O explozie puternică s-a produs miercuri dimineaţa în faţa unei clădiri depinzând de Ministerul libian de Externe la Benghazi, în estul ţării, provocând pagube importante, potrivit unor martori, relatează AFP. Iniţial, nu se ştia dacă explozia, care se pare că a fost provocată de o maşină-capcană potrivit aceloraşi surse, s-a soldat cu victime.
Citeşte şi Casa Albă publică 100 de pagini de e-mail-uri interne în cazul atacului de la Benghazi
Acest atentat coincide cu marcarea unui an de la atacul împotriva Consulatului Statelor Unite la Benghazi, în care au fost ucişi ambasadorul american Chris Stevens şi trei agenţi, tot americani.
Explozia a distrus o mare parte a clădirii şi a provocat pagube importante sediului local al Băncii Centrale, situat în apropiere, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.
După îndepărtarea de la putere a lui Muammar Kadhafi, în octombrie 2011, Benghazi, locul de unde a pornit revoluţia libiană, a fost teatrul mai multor explozii şi unui val de asasinate şi atacuri vizând judecători, militari şi poliţişti care au servit în timpul fostului regim.
Acţiuni au vizat, de asemenea, diplomaţi şi interese occidentale. Aceste atacuri sunt atribuite în general islamiştilor radicali, ca cele de la 11 septembrie 2012 împotriva consulatului american.