În acest sens, cercetătorii au analizat datele referitoare la frecvenţa şi intensitatea erupţiilor vulcanice pe întreaga perioada din era actuală a istoriei geologice a Pământului. Geografia studiului a inclus toate zonele principale ale planetei cu activitate vulcanică intensă, relatează Meteovesti.ru, citat de Agerpres.
Potrivit rezultatelor studiului, la scară globală s-au constatat „erupţii simultane” cu 10, 22, 30, 40, 49 şi 60 de milioane ani în urmă.
Citeşte şi Cât de fierbinte este centrul Pământului: Mult mai încins decât se aşteptau experţii
În urma cercetărilor a rezultat că vulcanii de pe Terra au „ore de lucru” cu o perioada principală de aproximativ 10 milioane de ani şi una secundară de 5 milioane de ani, conform aceloraşi experţi. Deoarece zonele examinate se află la o distanţă destul de mare una de alta, simultaneitatea descoperită nu poate fi explicată numai prin tensiunea plăcilor tectonice, apreciază ei.
Metronomul vulcanic unic ar trebui căutat ceva mai adânc – la graniţa dintre centrul Pământului şi mantaua sa.
Oamenii de ştiinţă sugerează că fluctuaţiile periodice ale fluxului de căldură dinspre nucleul Pământului se propagă în mantaua sa, provocând deopotrivă o creştere şi o scădere a fluxurilor fierbinţi, iar acestea au deja un impact direct asupra activităţii vulcanice.