Severin, despre trimiterea în judecată: Istoria mă va absolvi

Europarlamentarul Adrian Severin a declarat că a luat la cunoştinţă de comunicatul DNA privind trimiterea sa în judecată, că este vorba despre o înscenare şi că îşi va continua activitatea parlamentară, el precizând: "Ştiu că am un deşert de traversat, sunt convins însă că istoria mă va absolvi".
Romania TV
11 sept. 2013, 14:45
Severin, despre trimiterea în judecată: Istoria mă va absolvi

„Am luat la cunoştinţă comunicatul DNA prin care se anunţă trimiterea mea în judecată sub diverse acuzaţii. Întrucât argumentele în susţinerea acuzaţiilor respective nu mi-au fost încă aduse la cunoştinţă, nu am cum face comentarii asupra fondului acestei decizii. Ceea ce ştiu şi ceea ce pot spune este ceea ce s-a întâmplat în realitate: 1. Nu am depus nici un amendament contra unei sume de bani sau a altui avantaj oferit mie în acest sens. 2. Nu am intervenit în procesul legislativ pentru a determina depunerea amendamentului respectiv, şi nici nu l-am depus ca atare. 3. Nu am cerut bani sau alte avantaje materiale pentru a-mi îndeplini sau a nu-mi îndeplini atribuţiile parlamentare”, susţine Severin, citat de Mediafax.

El aminteşte că a încheiat un contract de consultanţă cu o firmă care s-a dovedit a fi fictivă, contract pentru care a primit aprobarea Parlamentului European şi pe care l-a executat exclusiv în calitate de consultant.

„Asupra celor întâmplate se va discuta în faza următoare a procedurii, care este publică. Cu acest prilej sper că faptele vor putea fi cunoscute şi înţelese corect de toţi cei interesaţi. Repet că avem de a face cu o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică. Cauza pentru care, din câte se pare, DNA nu a reuşit să deosebească aparenţa creată cu rea credinţă de realitate rămâne a fi stabilită. În continuare îmi voi desfăşura activitatea în exercitarea mandatului meu, participând în paralel la procesul judiciar, în încercarea de a face lumină în această cauză. Nu vreau să speculez asupra deznodământului acestui proces. Ştiu că am un deşert de traversat. Sunt convins însă, că istoria mă va absolvi”, scrie Severin.

Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme.

Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
Playtech.ro
Distanța de la care încep să măsoare viteza noile radare pe trepied. Frânarea bruscă nu mai funcționează
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Schimbări masive la WhatsApp. Confidențialitatea, în prim-plan
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Un bebeluș de doar 3 luni a murit la Spitalul de Urgență din Craiova. Familia reclamă erori medicale grave
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Avertisment oficial: De ce nu este sigur să consumi ouă de la găinile crescute în gospodărie
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Dorian Popa își spală singur Rolls Royce-ul! Și-a luat iubita și-a băgat rapid o fisă la self wash, pe economie FOTO & VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”