Mititelu acuză Primăria Craiova că a dat mită FRF două milioane de euro pentru locul din Liga a II-a

Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, Mircea Moise, a declarat, joi, la Judecătoria Sector 2, unde se judecă dosarul dezafilierii grupării oltene, că Primăria Craiova ar fi dat mită FRF două milioane de euro, pentru locul primit de CS "U" Craiova în Liga a II-a.
Romania TV
12 sept. 2013, 08:57
Mititelu acuză Primăria Craiova că a dat mită FRF două milioane de euro pentru locul din Liga a II-a

Judecătorul a stabilit termen în cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova de către Federaţia Română de Fotbal pentru 10 octombrie.

„Inculpaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Federaţia Română de Fotal şi Liga Profesionistă de Fotbal au depus o cerere să-şi angajeze un apărător. De asemenea, li s-a pus în vedere să-şi desemneze un mandat în ceea ce priveşte atât federaţia cât şi liga, întrucât conducătorii lor sunt inculpaţi în acest dosar şi nu pot reprezenta legal interesele federaţiei şi ligii. S-a acordat termen pe data de 10 octombrie, dată la care vom discuta şi o cerere de renunţare a municipiului Craiova, pentru că s-a dat mită Federaţiei Române de Fotbal două milioane de euro pentru a primi acel loc.

Urmează ca la termenul acordat să se pună în discuţie dacă Primăria Municipiului Craiova poate renunţa la cele două milioane de euro şi cum au intrat banii în contul federaţiei, cum au ieşit aceşti bani din contul federaţiei. Vorbim de două milioane de euro, un milion de euro pentru fiecare an. Întrebaţi-o pe doamna primar, pentru că vă poate explica cum stau lucrurile cu actele transmise de doamna primar înainte de a se acorda locul, stenogramele se şedinţă ale Comitelui Executiv al FRF, care spun anumite lucruri. Eu cred că organele statului vor face lumină şi sub acest aspect„, a declarat avocatul clubului FC Universitatea Craiova, Mircea Moise.

Citeşte şi Clubul lui Mititelu cere FIFA excluderea CS Universitatea Craiova din Liga a II-a

Prejudiciul estimat de către gruparea condusă de Adrian Mititelu în urma dezafilierii se ridică la 284 de milioane de euro: „La această oră, putem vorbi de 284 de milioane de euro. Sunt foarte multe de discutat pe această temă, o vom face în faţa judecătorului„.

Având în vedere că suma prejudiciului estimat de clubul lui Mititelu este foarte mare, apărătorul acestuia spune că este posibilă o extindere a sechestrului instituit asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Ligii Profesioniste de Fotbal. „Sunt foarte multe infracţiuni de abuz în serviciu, foarte multe acte materiale. Ce interes ar fi avut? Asta o poate spune doar domnul Mircea Sandu şi poate domnul Victor Piţurcă, amicul domnului Mircea Sandu. Nu pot să spun ce legătură are, dar Piţurcă a fost martor în acest proces. Pe latură penală vom susţine condamnarea acestor persoane iar pe latură civilă recuperarea acestui prejudiciu. Cred că se poate vorbi şi de o extindere a sechestrului, pentru că bunurile au o valoare de 50 de milioane iar noi susţinem că prejudiciul produs este mult mai mare.

Judecătorul va dispune. E vorba de dreptul încălcat de aceşti inculpaţi. E vorba de dreptul de preprietate, consacrat prin constituţie şi nimeni nu poate încălca proprietatea altuia, 39 de jucători ale căror drepturi federative făceau parte din patrimoniul societăţii aflate în insolvenţă, la dispoziţia lui Mircea Sandu şi a amicilor săi. Pentru că noi credem că şi acele persoane care au fost scose şi care au termen pe 18 septembrie vor fi introduse în această cauză alături de Mircea Sandu şi credem noi condamnaţi mai târziu. Sandu Mircea nu putea să facă ce a făcut dacă acele persoane, membrii Comitetului Executiv, se abţineau sau votau împreună”, a mai spus Moise.

De asemnea, clubul FC Universitatea Craiova a solicitat instanţei ca toate cluburile la care au plecat foştii jucători ai grupării din Bănie să răspundă în solidar cu inculpaţii din acest dosar: „Am solicitat de asemnea ca toate cluburile care au beneficiat de acest ajutor al lui Mircea Sandu, al federaţiei şi al ligii să răspundă în solidar pe latura civilă. Probabil că vor răspunde şi jucătorii în solidar cu federaţia, liga şi ceilalţi inculpaţi. Sunt şi ei introduşi în cauză„.

Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, Mircea Moise, fost impresar al fotbalistului Claudiu Keşeru, a câştigat în vara acestui an un proces la Curtea de Apel, împotriva FRF. Instituţia îl declarase „persona non-grata” pentru că fostul impresar acţionase federaţia în instanţele civile, considerându-se prejudiciat cu suma de 500.000 de euro, în urma transferului jucătorului, de la FC Oradea la Nantes.

Citeşte şi Patronul Universităţii Craiova ameninţă jurnaliştii: „O să vă ia SMURD-ul de la stadion, nenorociţilor”

La 17 iunie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi cel al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată instituţiile conduse de cei doi, respectiv FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.

„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului. Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011”, a precizat DNA, la 17 iunie.

Procurorii au menţionat că, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp”.

În rechizitoriu s-a precizat că, urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, au adăugat procurorii anticorupţie, menţionând că suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

DNA a mai precizat că ceilalţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoşi de sub urmărire penală, în condiţiile în care votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-ar fi dat „numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Sandu şi Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă”.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Afacerea inedită cu care un român simplu a dat lovitura după ce a renunțat la porumb și cartofi. A cultivat fructe, un singur kilogram se vinde și cu 70 de lei
Capital.ro
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a pleca în vacanță pe un vas de croazieră
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cutremur vineri seara, în România! Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a resimțit
Capital.ro
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Președintele Klaus Iohannis la recepția organizată de Emmanuel Macron pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
CÂT ne COSTĂ VECHIMEA la PENSIE. Calcule pentru UN AN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!