Parlamentul croat, dizolvat în vederea alegerilor din 4 decembrie

Parlamentul croat a fost dizolvat vineri în vederea organizării de alegeri legislative la 4 decembrie, o dată care mai trebuie aprobată de preşedintele Ivo Josipovic, transmite AFP, citat de AGERPRES.
Romania TV
28 oct. 2011, 15:10
Parlamentul croat, dizolvat în vederea alegerilor din 4 decembrie

Deputaţii opoziţiei, care boicotaseră lucrările parlamentului în ultimele două săptămâni din cauza unor diferende cu partidul conservator la putere HDZ, au revenit vineri în sala de şedinţe pentru a vota dizolvarea legislativului constituit în ianuarie 2008.

Preşedintele Ivo Josipovic a anunţat anterior în cursul zilei că va face anunţul convocării „într-o zi sau două”. Data de 4 decembrie a fost avansată recent de premierul Jadranka Kosor.

Potrivit legii electorale, alegerile trebuie să aibă loc în termen de două luni de la dizolvarea parlamentului.

Primul loc în sondaje este ocupat de o coaliţie de centru-stânga, condusă de Partidul Social-Democrat, urmată de Uniunea Democrată Croată /HDZ.

Aceasta a condus Croaţia de la declararea independenţei în 1991, cu o întrerupere între anii 2000 şi 2003, dar în prezent se află în centrul unor scandaluri de corupţie. Joi, primul ministru Jadranka Kosor a declarat că autorităţile anticorupţie din Croaţia au deschis o anchetă în legătură cu finanţarea ilegală a partidului său HDZ.

Potrivit presei croate, între 2005 şi 2009 HDZ a primit cel puţin 4 milioane de euro din diferite donaţii neînregistrate, inclusiv de la companii de stat şi membri ai guvernului. Aceste fonduri ar fi fost folosite în două campanii legislative şi în cursa prezidenţială din 2005 pierdută de Jadranka Kosor.

Vineri s-a ţinut prima şedinţă în procesul intentat pentru corupţie fostului premier croat al HDZ Ivo Sanader. El este acuzat că a primit mită 3,6 milioane kuna (646.000 dolari) în 1995, pe când era ministru adjunct de externe, pentru a înlesni un credit al băncii austriece Hypo Alpe Adria către Croaţia şi accesul acestei bănci pe piaţa din ţara sa.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Tei din București. Puțini români știu cine se află în spatele mega-afacerii
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Tot ce e emis înainte de 1 ianuarie 2024 nu se mai folosește
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Fără aparate de condiționat pe fațadele clădirilor. Legea, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Sebastian, de la „Casa iubirii”, în lacrimi după cearta cu Roberta: „Nu mă simt bine, îmi este rău!”
Capital.ro
Este interzisă instalarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele clădirilor! Se dau amenzi usturătoare.
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Cercetătorul Vincent Lyne dezvăluie posibila locație a epavei zborului MH370
MediaFlux
CEA MAI MARE PENSIE după recalculare. O primește o persoană care a lucrat DOAR 18 ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...