Protestatarii au afişat bannere pe care scria „Noi vrem respect”, „Ne-am săturat să ne cărăm singuri crucea”, „Vrem dublarea salariilor medicilor rezidenţi”, OBBCSSR solicită 6% din PIB pentru Sănătate”, potrivit Mediafax.
Manifestanţii – medici, stomatologi, asistente medicale şi infirmiere – au avut şi bannere cu însemnele sindicatelor şi organizaţiilor profesionale la care sunt afiliaţi, printre care Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România şi Federaţia Sanitas.
Aceştia cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat că nu au fost chemaţi la discuţii de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, iar ministrul Eugen Nicolăescu a plecat la şedinţa de Guvern.
Astărăstoae a spus că vor continua să iasă în stradă şi vor menţine calendarul protestelor, până la declanşarea grevei generale, dacă nu se iau măsurile pe care cei din sistemul sanitar le cer.
Preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a spus că aşteaptă ca, împreună cu ministrul Eugen Nicolăescu, care prezintă revendicările în Guvern, să ajungă în situaţia de a obţine 6% din PIB pentru Sănătate, să aibă bani pentru salarii şi pentru spitale asiguraţi pentru trimestrul patru şi o lege a salarizării corectă.
El a mai spus că susţine şi creşterea cu 300 la sută a salariilor medicilor rezidenţi, însă cu condiţia să nu se uite şi de restul personalului din sistemul sanitar.
Întrebat până unde sunt dispuşi angajaţii să meargă cu protestele, preşedintele Sanitas a răspuns: „Până la capăt, însemnând grevă generală, cu demisia medicilor şi asistenţilor medicali, iar ca durată, atât timp cât avem promisiunea că împreună putem rezolva ceva”.
Bărăscu le-a transmis pacienţilor că trebuie să ţină cont de faptul că ieşirea în stradă a medicilor este în proporţie de 90 la sută pentru ei, pentru că mai mulţi bani la salariile personalului medical înseamnă servicii mai bune pentru ei şi pentru spitale.
Angajaţii din sistemul sanitar au început miercuri protestele cu pichetarea, timp de două ore, a Ministerului Sănătăţii.
Protestele vor continua joi şi vineri la Ministerul Sănătăţii, iar de săptămâna viitoare, acţiunile vor avea loc, timp de patru zile, la Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, pichetele de protest vor fi organizate până în 27 septembrie, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.
Potrivit lui Astărăstoae, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eşalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenţilor nu se negociază.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara, în 10 septembrie, că protestele anunţate de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul Sanitar nu se justifică şi nu au temei real, atât timp cât MS a pus în dezbatere publică un pachet de legi şi a precizat că aşteaptă toţi partenerii la dialog.
Eugen Nicolăescu mai spunea că invită toate părţile cu responsabilităţi în sistemul sanitar la discuţii şi dezbateri şi solicită ca orice manifestare a personalului medical să nu-i afecteze pe pacienţi. „Fac apel la responsabilitate şi echilibru”, a solicitat ministrul.