Român, la bordul unei nave taiwaneze imobilizate în Singapore din februarie

Douăzeci şi doi de marinari indieni şi un român aflaţi la bordul petrolierului taiwez Fortune Elephant, imobilizat în Singapore din februarie - în baza unui ordin judecătoresc obţinut de o bancă taiwaneză -, afirmă că doresc să vină acasă, relatează publicaţia indiană Daily News & Analysis online, citată de Mediafax.
Romania TV
18 sept. 2013, 14:50
Român, la bordul unei nave taiwaneze imobilizate în Singapore din februarie

Potrivit publicaţiei indiene, marinarilor li s-a permis accesul pe teritoriul Singapore timp de trei ore săptămâna trecută, când 11 dintre ei au trimis bani acasă.

Căpitanul petrolierului, Ashish N Jha, în vârstă de 33 de ani, a declarat pentru piblicaţia singaporeză The Straits Times, citată de cea indiană, că echipajul este demoralizat. Deşi nu le lipseşte hrana şi apa, există perioade „în care sunt deprimaţi, pentru că vor să meargă acasă”, a spus el. „Soţia mea urmează să nască în noiembrie. Sper să fiu acasă când voi deveni tată”, a declarat inginerul indian Infinity K, în vârstă de 33 de ani.

Membrii echipajului au primit salariile, în valoare totală de 389.000 de dolari, din partea Băncii taiwaneze Cathay United. Aceasta a obţinut imobilizarea navei, în baza unui ordin emis de Curtea Supremă din Singapore, în contul unei datorii în valoare de peste 65 de milioane de dolari a companiei de transport maritim TMT, informează Mediafax.

Marinarii îşi petrec timpul întreţinând nava, construită în 2011 şi înregistrată în Insulele Marshall, uitându-se la televizor, ascultând posturi de radio şi sunând acasă, scrie publicaţia indiană, care adaugă că o sursă maritimă a declarat că „se fac aranjamente” ca membrii echipajului să se poată întoarce acasă. Ei ar putea pleca din Singapore chiar joi, deşi nu s-a stabilit încă un calendar, a adăugat sursa citată.

Trei dintre marinari au plecat acasă în weekend, fiind eliberaţi din motive umanitare, potrivit Daily News & Analysis, care nu oferă alte precizări.

DailyBusiness
Cutremur în rândul salariaților: Angajații vor putea să aibă un singur contract. Iată documentul
Spynews
Victor Slav nu a venit la ziua fiicei sale! Deși Bianca Drăgușanu l-a invitat, acesta a ales să o serbeze separat pe Sofia
Bzi.ro
Gabriela Cristea a făcut celebra ciocolată din Dubai: „Ce frumos se vede cu aurul acesta!”
Fanatik.ro
Locul secret din România unde erau ascunse pepite uriașe de aur. Aveau zeci de kilograme și o puritate excepțională
Capital.ro
Elena Udrea, ELIBERATĂ azi din închisoare? Decizia de la Instanța Supremă
Playtech.ro
ȘOC! Delia a ajuns de nerecunoscut! Doamneee ce și-a făcut la față! Zici că e Loredana Groza
DailyBusiness
Vot final! S-a anunțat data la care românii vor putea merge în SUA fără viză
Adevarul
Operaţiunea „Săgeţile Nordului”. Divizia armatei israeliene care a rupt spatele Hamas este vârful de lance al invaziei din Liban
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Avertisment ANM. Meteorologii au emis cod roșu de furtuni. Până când este valabilă atenționarea
Spynews
Declaraţii exclusive ale celui mai iubăreţ luptător! Ce spune Meko după ce Denisa Despa a recunoscut că i-a fost iubită, în timp ce el avea soție acasă!
Evz.ro
Apare unul dintre cele mai așteptate seriale. Netflix a făcut marele anunț
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai suportă situația. Imagini dezolante
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Legea care de astăzi intră în vigoare în toată România. Se aplică la nivel național
StirileBZI
Aceste anvelope devin interzise de la 1 octombrie! Toți șoferii vor fi sancționați
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Octombrie aduce temperaturi foarte ridicate în România! Prognoza meteo actualizată
substantial.ro
Rusia nu se așteaptă la schimbări în politica NATO după numirea lui Mark Rutte
MediaFlux
VESTEA ZILEI pentru PENSIONARI! MARCEL BOLOȘ a confirmat!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se încasează șpaga la DSVSA Ilfov