Investitorii turci vor ajutoare de la statul român pentru dezvoltarea afacerilor în ţara noastră

Investitorii turci i-au transmis premierului Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Ankara, că sunt interesaţi de condiţiile în care şi ei pot primi ajutor de stat conform normelor Uniunii Europene şi i-au cerut acordarea unui astfel de ajutor, pentru dezvoltarea afacerilor în România.
Filip Stan
19 sept. 2013, 19:01
Investitorii turci vor ajutoare de la statul român pentru dezvoltarea afacerilor în ţara noastră

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, joi, cu mai mulţi oameni de afaceri turci, printre care şi reprezentanţi ai grupului Arçelik, care au achiziţionat fabrica de produse electrocasnice Arctic Găeşti, şi ai companiei Kombassan Holding AS, care au cumpărat fabrica Rulmenţi Bârlad, potrivit Mediafax.

Relaţile economice bilaterale au fost discutate şi cu premierul turc, Recep Erdogan, într-o întâlnire în care premierul Victor Ponta s-a referit în principal la domeniul energetic, arătând că este importantă interconectarea României şi Turciei pentru asigurarea securităţii energetice şi că principalul proiect pe care îl doreşte rezolvat este cablul energetic subteran prin Marea Neagră.

„România are excedent de energie, iar Turcia, o ţară în dezvoltare, are nevoie să importe. Sunt convins că, prin sprijin politic, proiectul se va finaliza”, a spus Ponta.

El a asistat la semnarea unei note pentru asigurarea facilităţilor de viză acordate pe cinci ani oamenilor de afaceri turci care intră în România.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc mai mult pentru export. Statul îți dă bani mulți pentru fiecare exemplar în parte, dar carnea ajunge pe mesele străinilor
Capital.ro
SE VERIFICĂ buletinele de identitate. Legea care este deja OBLIGATORIE în România
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Otrava din farfurie. Testele cu care sunt înșelați românii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Amendă de 5.000 de lei sau chiar trei luni de închisoare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
4 din 10 cazuri de cancer pot fi prevenite, arată un nou studiu
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'