LANŢ UMAN în jurul Palatului Parlamentului împotriva proiectului Roşia Montană FOTO

Numeroşi manifestanţi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au format sâmbătă seara un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului.
Filip Stan
21 sept. 2013, 17:06
LANŢ UMAN în jurul Palatului Parlamentului împotriva proiectului Roşia Montană FOTO

La această manifestare, ce a început după ora 19.00 şi s-a încheiat înaintea orei 20.00, au participat aproximativ 5.000 de persoane care au înconjurat sediul Parlamentului şi şi-au dat mâna, formând un lanţ. În acelaşi timp, oamenii au scandat „Uniţi, salvăm Roşia Montană”.

Lanţul uman a fost constituit atât din opozanţi ai proiectului, dar şi din bicicliştii care au participat în cursul acestei zile la marşul pentru amenajarea pistelor de biciclişti pe carosabil în Bucureşti, precum şi din reprezentanţi şi susţinători ai asociaţilor de protecţie a câinilor fără stăpân.

CITEŞTE ŞI PROTEST DE AMPLOARE al bicicliştilor, în Capitală. Circulaţia auto, restricţionată

„Este un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului şi simbolizează o luare de poziţie a societăţii civile faţă de aceşti conducători ai lor care de fapt nu mai sunt reprezentativi pentru societate. Am venit la porţile acestei instituţii (Palatul Parlamentului – n.r.) care ar trebui să ne fie subordonată şi care refuză să asculte de vocea străzii, de vocea populaţiei”, a declarat Alexandru Alexe, activist civic şi de mediu, pentru Agerpres.

CITEŞTE ŞI PROTEST împotriva eutanasierii maidanezilor în Capitală VIDEO

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
Playtech.ro
I-a ARUNCAT PISICILE de la balcon iubitei sale! Fanii, șocați: ”Mizerie umană ce ești!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Laura Giurcanu și-a făcut de cap la mare. Influencerița se bucură de viața de femeie singură
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pericol în piețe! Legume și fructe contaminate cu pesticide periculoase pentru oameni
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Cod galben și roșu de caniculă și furtuni în România: avertizări ANM pentru următoarele zile
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'