Potrivit prefectului de Dâmboviţa, angajaţi de la Direcţia Silvică, jandarmi şi pădurari se află în localitatea Vârfuri, unde trei persoane au fost atacate de urs duminică. El a spus că a urmează să se stabilească dacă cei trei au fost atacaţi de acelaşi urs, precizând că dacă va fi necesar „se poate ajunge până la împuşcarea animalului”, notează Mediafax.
„I-am chemat pe cei de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, care au fondul de vânătoare în administrare. Sunt şi cei de la Direcţia Silvică şi jandarmii de la IJJ Dâmboviţa care ne vor ajuta. Poate are rabie ori a fost doar omul de vină, nu ştim. Urşii sunt atraşi de mirosul merelor, al fructelor în general, vom afla de ce se comportă aşa şi, dacă este vorba de aceeaşi ursoaică, de ce a atacat a două oară. Toţi paznicii de vânătoare şi pădurarii vor rămâne în zonă. Am luat legătura cu doamna ministru Rovana Plumb şi se poate ajunge până la împuşcarea animalului dacă se impune şi nu se mai poate face nimic. Se pare că ursul ar fi părăsit arealul în care era supus la o presiune, se pare că ar fi fost alungat de la o stână, de la Breaza, şi a ajuns la Vârfuri. O să vedem dacă se confirmă această situaţie, numărul urşilor este însă foarte mare în zonă, trebuie făcut ceva în acest sens”, a declarat prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda.
De asemenea, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a spus că deocamdată nu se crede că ursul este turbat. „Deocamdată nu credem că este turbat, fiind o ursoaică cu doi sau trei pui, o ursoaică cu pui este vorba de instinctul de mamă, dar bineînţeles că o să verificăm dacă este vorba de rabie”, a declarat directorul DSVSA Dâmboviţa, Sandu Tolea.
Duminică dimineaţă, două persoane, tată şi fiu, au fost atacate de o ursoaică, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, în timp ce se aflau într-un grajd din gospodărie, la faţa locului ajungând două echipaje medicale.
Bărbatul de 45 de ani a povestit că el şi fiul său, de 19 ani, se aflau în grajdul din gospodărie pentru a hrăni animalele, iar la un moment dat au fost atacaţi de o ursoaică.