„Victima a decedat în urma impactului autoturismului în care se afla cu un alt autovehicul, dar încă nu s-au stabilit cauzele accidentului”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, potrivit Agerpres.
În acest an, pe şoselele băcăuane au murit 14 oameni în accidente de circulaţie, iar alţi 99 au fost grav răniţi. Statistica IPJ Bacău relevă, însă, o scădere cu 10% a evenimentelor rutiere având consecinţe grave şi cu 50% a numărului de morţi faţă de ultimul semestru din 2012.
Comisarul şef Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău, afirmă că printre principalele cauze ale accidentelor în judeţ se află traversarea neregulamentară a pietonilor, neatenţia şoferilor, viteza excesivă şi neadaptarea la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii de trecere.
În nouă luni ale acestui an s-au produs 122 de evenimente rutiere grave şi 241 accidente uşoare. În aceeaşi perioadă au fost suspendate peste 2.100 de permise de conducere, cele mai multe pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi viteză excesivă. De asemenea, au fost retrase 1.386 certificate de înmatriculare, ca urmare a situaţiei tehnice a autovehiculelor.