Primele operaţii pe inimă la copii de la Spitalul Marie Curie încep luni

O echipă de specialişti italieni de la clinica San Donato din Milano va începe luni primele operaţii de chirurgie cardiacă pediatrică la Spitalul de copii Marie Curie, informează Ministerul Sănătăţii.
Iulian Tudor
23 sept. 2013, 09:25
Primele operaţii pe inimă la copii de la Spitalul Marie Curie încep luni

Potrivit MS, aceasta este prima misiune de acest tip din cadrul programului de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice iniţiat de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu clinica San Donato şi fundaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo, scrie Agerpres.

În vederea desfăşurării în condiţii optime a misiunii, o echipă de specialişti a verificat duminică toată aparatura şi echipamentele medicale din sala de operaţie şi terapie intensivă din cadrul Spitalului de copii Marie Curie, toate fiind în stare de funcţionare, pregătite pentru începerea intervenţiilor, se arată în comunicat.

Misiunea va dura până joi, 26 septembrie, timp în care se vor efectua mai multe operaţii pentru corectarea unor malformaţii congenitale cardiace.

Activitatea chirurgicală din Departamentul de cardiochirurgie al Spitalului Marie Curie începe anul acesta cu misiuni medicale periodice şi va deveni tot mai susţinută în perioada următoare, urmând a fi complet funcţională cu specialiştii din România formaţi până la sfârşitul programului, subliniază MS.

Departamentul de Cardiochirurgie pediatrică al Spitalului de copii Marie Curie a fost amenajat şi dotat în urma unei investiţii totale de aproximativ 4.200.000 de euro, din care: aproximativ 1.500.000 euro din donaţii publice strânse de Asociaţia Inima Copiilor, aproximativ 2.300.000 euro oferiţi de Ministerul Sănătăţii pentru aparatura medicală, restul sumei provenind din alte donaţii şi sponsorizări către unitatea sanitară.

Pentru începerea cât mai rapidă a activităţii operatorii la Marie Curie, Ministerul Sănătăţii a alocat în luna august fonduri de aproximativ 650.000 euro pentru completarea echipamentelor şi a instrumentarului necesar.

MS precizează faptul că nu se vor face declaraţii până la conferinţa de presă de la finalul misiunii, astfel încât activitatea medicală să se poată desfăşura ‘fără presiune, în mod profesionist şi în condiţii de linişte şi siguranţă pentru copiii care urmează a fi operaţi’.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre