Şase persoane, reţinute în cazul cocainei confiscate la bordul unui avion al Air France

Şase persoane au fost reţinute luni dimineaţa în Franţa, după ce peste o tonă de cocaină pură a fost confiscată la bordul unui avion al companiei aeriene Air France, venind din Caracas, a anunţat o sursă din cadrul poliţie, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
23 sept. 2013, 15:32
Şase persoane, reţinute în cazul cocainei confiscate la bordul unui avion al Air France

Potrivit acestei surse, printre suspecţii care urmează să compară marţi în faţa instanţei nu se află nici un francez. Este vorba, în special, de cetăţeni sud-americani, a adăugat sursa.

Acestă cantitate de cocaină era, „fără îndoială, destinată pieţei europene”, a declarat această sursă, menţionând că traficul ar putea avea legătură cu „mafia italiană”.

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a afirmat sâmbătă seara că „mai mulţi membri ai unei organizaţii criminale” au fost reţinuţi în ultimele 24 de ore, fără a preciza numărul acestora.

Ministrul venezuelean al Justiţiei, Miguel Rodriguez, a declarat că în cadrul acestei anchete au fost arestaţi trei militari din ţara sa.

Cocaina pură, confiscată duminică la aeroportul parizian Roissy-Charles-de-Gaulle, era ascunsă în aproximativ 30 de valize înregistrate în Caracas, la bordul unui avion al Air France cu destinaţia Paris, dar bagajele nu corespundeau pasagerilor îmbarcaţi.

Air France a declarat duminică pentru AFP că a iniţiat o anchetă internă privind eventuale disfuncţionalităţi.

Ancheta poliţiei umează să stabilească dacă în acest caz există complici din cadrul companiei sau din rândul personalului din aeroport.

Până în prezent, aceasta este cea mai importantă anchetă realizată în Franţa Metropolitană, care s-a întins pe mai multe săptămâni, în colaborare cu poliţia din Spania, Marea Britanie şi Olanda, fapt ce a permis confiscarea a 1,382 de tone de cocaină, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.

Venezuela este considerată de ONU drept stat neproducător de droguri, dar teritoriul său este traversat tot mai frecvent de narcotraficanţi. Potrivit unor date oficiale, 45 de tone de droguri au fost confiscate în 2012.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Capital.ro
Se oprește mașina la ITP. Îți reține talonul și actele: Dacă te prinde, nu poți să pleci
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Greșeala care îi costă pe șoferi. Pierd tot ce au în mașină și primesc amendă
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Regizorul Bogdan Budes și-a PREVESTIT moartea?! Ce a postat cu câteva zile înainte de tragedie: „Aerul unor funeralii…”
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Românii nu vor primi toți banii câștigați în mod corect. Legea peste care nici judecătorii nu au putere
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ursă agresivă pe Transfăgărășan: turiști străini atacați după ce i-au dat de mâncare
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...