USL dă în judecată Guvernul şi pe Emil Boc

USL şi-a propus să meargă în justiţie pentru a obţine organizarea de alegeri parţiale în cinci colegii, trei de deputat şi două de senator, unde locurile de parlamentar sunt vacante. Guvernul este acuzat că nu a emis nici o hătărâre în acest sens, deşi are ca termen limită data de 15 ianuarie.
Romania TV
09 ian. 2012, 14:27
USL dă în judecată Guvernul şi pe Emil Boc

USL va acţiona, împreună cu reprezentanţii ONG-urilor, pentru a obţine în instanţă organizarea de alegeri parţiale în colegii din Cluj, Olt, Bihor (pentru Camera Deputaţilor), Argeş şi Harghita (pentru Senat), a declarat, luni, preşedintele PSD, Victor Ponta.

El a precizat că USL va acţiona civil, pentru a obliga Guvernul să organizeze alegeri parţiale în colegiile din judeţele menţionate, dar şi penal, împotriva premierului Emil Boc, considerând că refuzul acestuia de a respecta legea privind organizarea de alegeri anticipate reprezintă o încălcare a prevederilor legii penale.

„Vom acţiona cu reprezentanţii ONG-urilor pentru a obţine pe calea instanţei de judecată organizarea de alegeri parţiale în Cluj, Olt, Bihor, pentru deputaţi, şi Argeş şi Harghita, pentru senatori. Guvernul nu a aplicat legea, nu a emis hotărâri de Guvern. 15 ianuarie era ultima dată de vot. Vom acţiona civil ca instanţa să oblige Guvernul să respecte legea, şi penal – faptul că premierul refuză să respecte legea e o încălcare a legii penale”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore