SIE: Zeci de informări legate de Roşia Montană, trimise Guvernului şi la Preşedinţie

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că, în ultimii zece ani, instituţia pe care o conduce a făcut zeci de informări în legătură cu Roşia Montană, care au fost trimise Preşedinţiei, primului ministru şi ministerelor economice.
Romania TV
24 sept. 2013, 11:45
SIE: Zeci de informări legate de Roşia Montană, trimise Guvernului şi la Preşedinţie

Înainte de intrarea la audieri, Teodor Meleşcanu a declarat că SIE a transmis în perioada 2002-2013 zeci de informări beneficiarilor de drept „preşedintele, primul-ministru şi miniştrii Economiei” cu privire la subiectul Roşia Montană.

„Nu avem o informare, avem câteva zeci de informări care au fost transmise beneficiarilor pe specificul nostru de activitate, pe probleme legate de bonitate, seriozitate, forţe ostile, favorabile proiectului respectiv. Toate sunt clasificate, deci nu vă pot spune nimic”, a declarat Teodor Meleşcanu.

Întrebat dacă se va prezenta şi la audieri în comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană, şeful SIE a spus: „Noi mergem acolo unde ne cheamă, este sarcina noastră, însă o să le spunem tot ce o să spunem şi aici. (…) Dialogul nostru cu Parlamentul este cel cu comisia de control al SIE. Dacă dânşii doresc să preia mesajul nostru şi să-l transmită acolo, ar fi un lucru foarte bun”, a mai declarat Teodor Meleşcanu.

Comisia parlamentară pentru controlul SIE l-a audiat marţi, în cadrul unei şedinţe convocate de urgenţă, pe directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, cu privire la subiectul Roşia Montană.

Şefii SRI şi SIE sunt invitaţi miercurea viitoare la dezbaterile din Comisia specială pentru Roşia Montană, a anunţat preşedintele Comisiei speciale pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov.

Preşedintele Comisiei de control a SIE, liberalul Mihaita Calimente, declara la sfârşitul săptămânii trecute că a cerut, ca marti, la sedinta, să afle daca exista informatii despre interese străine in privinta Rosia Montana.

„Am transmis o lista cu intrebarile pe care le-am pus. Prima se referea la faptul ca in presa internationala exista comentarii clare ca intre anumite grupuri de interese straine exista o batalie care face sa creasca sau sa scada pretul aurului la Toronto, a societatii care activeaza aici in Romania, si atunci exista un impact clar asupra unor declaratii pe care le dau unii oameni politici si daca au informatii, ce legaturi au aceste grupuri cu grupurile de aici care fac aceste miscari. Daca au informatii in legatura cu ONG-uri care sunt finantate din afara tarii pentru a face propaganda, intr-un fel sau altul, impotriva sau chiar pentru acest proiect, pentru ca de asemenea am vazut in presa foarte multe ONG-uri care sunt finantate, 26 cel putin, nu stiu daca este adevarat, de catre fundatia Soros pe diferite cai, sigur, nu direct, pentru aceste manifestari care au avut loc, ci pentru diferite alte proiecte, dar legatura ne spune ceva”, a spus liberalul Mihăiţă Calimente, pentru pesurse.ro.

De asemenea, liberalul voia să afle daca exista Guverne, in apropierea granitelor Romaniei, care au interesul sa blocheze proiectele miniere, petrolifere si de gaze in Romania „in sensul in care Romania sa nu fie capabila sa-si puna in valoare aceste resurse naturale”.

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Bomba finalului de an: Jador va deveni tată! Oana Ciocan va naște un băiețel în 2025. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu nu se mai poate ascunde. Gigi Becali tocmai a detonat România: De ce nu e arestat?
Playtech.ro
Rezultate LOTO 19 decembrie 2024. Numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Lovitură pentru Adriana Bahmuțeanu. Copiii rămân în custodia lui Honorius Prigoană
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensia intră pe card într-o singură zi, mai devreme ca de obicei, în luna ianuarie 2025. Câți bani vor primi în plus pensionarii
Cancan.ro
Andreea Antochi, o tânără de 30 de ani, a murit în Secția de Obstetrică cu fiul pe care îl purta în pântece 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Alice Weidel critică UE și promovează ideea unei Germanii în afara Uniunii Europene
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României