„Este limpede că Gold Corporation face o campanie extraordinară, lucru de altfel legitim. Cred că sunt politicieni care, într-o formă sau alta, sunt apropiaţi de Gold Corporation. Dar şantajabili, nu”, a declarat Crin Antonescu, într-o emisiune la România TV.
Antonescu a spus că îşi menţine rezervele exprimate anterior legate de demararea proiectului minier de la Roşia Montană. „În primul rând, este o scindare fără precedent, în chip explicit, a societăţii. Contează ca un proiect de anvergură naţională să aibă o susţinere masivă. Nu a avut-o”, a argumentat liberalul. La acest lucru, se adaugă şi suspiciunile pe care le are legate de proiect. „Suspiciunile mele au crescut de când a început această discuţie”, a spus Antonescu.
De asemenea, acesta a invocat faptul că USL s-a opus, în perioada când era în opoziţie, la demararea proiectului. „Când pe o temă majoră, susţii un anumit lucru în campanie electorală şi în programul de guvernare, este bine să faci acelaşi lucru şi la guvernare”, a avertizat Antonescu.
În ce priveşte disputa legată de faptul că a fost invitat atât de Victor Ponta, cât şi de Valeriu Zgonea să meargă să discute cu minerii de la Roşia Montană, Antonescu a spus că nu crede că este oportună o asemenea vizită, din moment ce discuţiile cu localnicii nu se pot purta „în subteran”. „Parteneri de frunte merg acolo, intră, ies şi când ies prima lor vorbă este să mă duc şi eu acolo. Eu chiar am salutat voiajul domnului Ponta. A mers, a coborât în mină, a discutat cu oamenii, a ieşit cu ei de acolo şi am salutat acest lucru. Mai departe discuţia a căpătat o turnură foarte tristă”, a mai spus Crin Antonescu.