Putin face curăţenie în rândul „băieţilor deştepţi” de la Gazprom

Vladimir Putin se luptă cu băieţii deştepţi în an electoral. Gazprom, cea mai mare companie de extracţie a gazului natural din lume, a înregistrat astăzi trei demisii la vârf. Totul, după o şedinţă convocată de premierul rus pe tema corupţiei.
Romania TV
09 ian. 2012, 21:07
Putin face curăţenie în rândul

Vicepreşedintele companiei ruse Gazprom, Aleksdandr Ananenkov, directorul de patrimoniu, Olga Pavlova, şi responsabilul de relaţia Gazprom cu statul, Viktor Iliuşin, au anunţat că vor părăsi gigantul din industria extractivă.

Comunicatul Gazprom survine la doar câteva ore după o şedinţă la care au participat premierul Vladimir Putin şi vicepremierul Igor Secin. Oficial, tema întâlnirii a fost „energia electrică”, însă Putin şi Secin ar fi discutat despre corupţia în companiile de stat, notează gazeta.ru.

Publicaţia scrie că demisiile ar avea legătură cu campania anticorupţie anunţată de Putin, la sfârşitul anului trecut. Din verificările efectuate la Ministerul Energiei, a reieşit că 162 dintre cei 352 de şefi de companii energetice de stat ar fi „afiliaţi la organizaţii comerciale”.

Putin declarase că majoritatea companiilor energetice din Siberia, Urali şi Caucazul de Nord sunt controlate de clanuri familiale, care ar spăla banii prin intermediul unor firme de tip off-shore, înregistrate pe numele rudelor directorilor. Anul 2012 este un an electoral pentru ruşi, premierul actual candidând pentru un al treilea mandat la preşedinţie.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Ce plan avea John F. Kennedy cu România, înainte de a fi asasinat. Ar fi schimbat profund istoria țării noastre
Capital.ro
Șoc istoric în Ungaria. Se vinde țara. Ce se întâmplă la granițele României
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Oferta lunii! Mașini scoase la vânzare cu prețuri pornind de la 50 de lei
Adevarul
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui Ștefan cel Mare și de unde vine numele lor
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Leii, favoriții toamnei pe plan financiar. Noroc la câștiguri neașteptate și pentru alte zodii
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depuneriea dosarelor
Capital.ro
Cutremur în România. S-a aflat ce a pus Băsescu cât a fost președinte: Și-a pus...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Cursa strânsă între Kamala Harris și Donald Trump în statele-cheie pentru alegerile din SUA
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...