Petre Geambaşu, bunicul băiatului, a dorit să filmeze momentul în care David, în vârstă de patru ani, se juca alături de Tarzan, câinele de lângă casă. Evenimentul, care trebuia să fie unul plăcut, s-a transformat într-un coşmar, potrivit cancan.ro. În momentul în care micuţul s-a apropiat de animal, acesta a sărit să-l muşte chiar de faţă. Călin Geambaşu a calmat imediat animalul, însă micuţul a tras o sperietură zdravănă.
Petre Geambaşu este un mare iubitor de animale şi spune că maidanezul care a sărit la nepotul lui este nevinovat şi că, cel mai probabil, a reacţionat astfel din cauză că s-a speriat.
„Greşeala a fost a mea şi a lui Călin. Câinele nu are nicio vină. Animalul nu a fost violent, doar s-a apărat. A fost o reacţie firească a câinelui. David presăra nisip pe câine şi animalul probabil că s-a speriat. Este un câine blând, nu latră, nu muşcă„, a spus Petre Geambaşu la România TV.