Ponta: Dacă transmitem mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, va fi o catastrofă

Premierul Victor Ponta a oferit, joi, lămuriri privind declaraţiile anterioare legate de Roşia Montană, interpretate în sensul că dacă nu se va da drumul exploatării miniere va fi "un dezastru", după cum a relatat Reuters. Primul ministru a ţinut să sublinieze că declaraţia sa a fost scoasă din context şi că sensul real al vorbelor sale a fost acela că dacă România va transmite investitorilor străini mesajul că ţara noastră este împotriva lor, acest lucru va fi ''o catastrofă''.
Romania TV
26 sept. 2013, 08:34
Ponta: Dacă transmitem mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, va fi o catastrofă

„Roşia Montană este un proiect foarte important ca simbol, nu în primul rând din punct de vedere economic, deoarece am promovat noua politică ce implică dezvoltarea României, iar aceasta înseamnă că trebuie să profităm de resursele noastre naturale, bineînţeles, păstrând şi respectând toate standardele de mediu. Iar dacă (n.r. – standardele de mediu) sunt respectate, ar trebui să fim în favoarea explorării şi să profităm de resursele noastre naturale. În al doilea rând, este o dezbatere politică, dar şi de mentalitate a societăţii despre investitori străini, despre deschiderea faţă de investitorii privaţi, de aceea cred, continui să spun că, pentru România, dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare chestiune. Dar dacă România transmite mesajul că suntem împotriva investitorilor, împotriva investitorilor străini, împotriva folosirii potenţialului nostru, aceasta va fi o catastrofă pentru România. De aceea îmi doresc atât de mult să avem dezbaterea şi să explicăm investitorilor, din afara României sau români, că atât timp cât sunt oneşti şi produc un profit onest şi împart profitul cu societatea, este în regulă”, a afirmat premierul Victor Ponta, potrivit unei precizări a Executivului.

În context el a reamintit despre „conflictele” dintre Guvern şi Rompetrol, dar şi de cel dintre statul român şi Ford, susţinând că lipsa „de curaj” a guvernărilor anterioare în ceea ce priveşte proiectele controversate a fost o greşeală.

„România şi Guvernul meu au curajul să pună pe masă toate proiectele controversate. (…) Trebuie să încercăm să rezolvăm conflictul între Guvernul român şi un important investitor, Rompetrol (KazMunaiGaz), care a fost amânat din 2005. Aşadar, timp de opt ani, niciun guvern nu a avut curajul să-l rezolve. Am rezolvat un important litigiu între Guvernul român şi OMV Petrom, care a fost amânat din 2004. Încercăm acum să rezolvăm controversa între România şi compania Ford, care este amânată din 2007. Şi rezolvăm asta. Roşia Montană este, de asemenea, din 1999, dacă vă puteţi imagina. Aşadar, lipsa de curaj a guvernelor române, nu al celui condus de mine, a precedentelor, de a se ocupa de proiectele controversate, cred că a fost o greşeală. Acum avem o prioritate uriaşă, acum avem legitimitatea oferită de vot, trebuie să punem proiectele pe masă. Pe majoritatea dintre ele ar trebui să le facem. Dacă există unul care, prin argumente de mediu, nu va fi făcut, cel puţin trebuie să explicăm că nu suntem împotriva proiectelor. Am putea fi foarte atenţi cu mediul, este absolut în regulă, dar nu suntem împotrivă. Suntem o ţară deschisă pentru investitori”, a mai spus Victor Ponta.

 

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Bomba finalului de an: Jador va deveni tată! Oana Ciocan va naște un băiețel în 2025. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu nu se mai poate ascunde. Gigi Becali tocmai a detonat România: De ce nu e arestat?
Playtech.ro
O nouă avertizare meteo! Zonele din România unde ANM anunță ninsori puternice, ger și lapoviță
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Lovitură pentru Adriana Bahmuțeanu. Copiii rămân în custodia lui Honorius Prigoană
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensia intră pe card într-o singură zi, mai devreme ca de obicei, în luna ianuarie 2025. Câți bani vor primi în plus pensionarii
Cancan.ro
Andreea Antochi, o tânără de 30 de ani, a murit în Secția de Obstetrică cu fiul pe care îl purta în pântece 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Ceață densă reduce vizibilitatea pe drumurile din 12 județe din România
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României