„Decizia de azi in dosarul Telepatia este o nedreptate (…) nu inseamna nimic in comparatie cu nedreptatile de langa noi: copii saraci, care nu au bani de haine ori rechizite si nu pot sa mearga la scoala; tineri fara un loc de munca, indiferent de efortul facut; parinti care isi ingroapa copiii din culpe medicale ori indiferenta administrativa; batrani uitati de stat si de societate”, a scris Voiculescu ca reacţie la decizia judecătorilor Tribunalului Bucureşti.
Preşedintele fondator al PC a anunţat că va ataca cu recurs decizia instanţei pentru că „îmi place lupta”.
„Voi ataca, desigur, decizia instantei. Am in continuare incredere deplina in magistratii corecti si in sistemul de justitie romanesc si european. Ma bazez pe ideea ca singura acuzatie care mi se poate aduce – halucinanta pentru orice sistem de drept – este cea de influentare telepatica. Inclusiv judecatoarei Gratiela Constantin, pe drept cuvant, i-a fost greu sa creada ca exista o astfel de acuzatie in dosar. Insa la fila 165 din rechizitoriul DNA scrie negru pe alb: „Toti cei implicati (n.r. in acest dosar) au actionat in interesul Grivco S.A. din considerente telepatice ori din necunoastere sau prostie”. Am un scurt mesaj pentru cei care ma cunosc – si stiu cat de mult imi place lupta: sa nu-si faca griji! Iar cei care nu ma plac sau nu ma cunosc sa nu se bucure prematur: orice s-ar intampla, REVI”, a mai scris Voiculescu.
Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). În acelaşi dosar a fost condamnat şi medicul Gheorghe Mencinicopschi, la şase ani de închisoare, cu executare. Tot la şase ani de închisoare cu executare au fost condamnaţi şi fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa şi Cătălin Sandu Jean. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.