Proiectul prevede că administratorii legali ai domeniului public trebuie să inventarieze golurile din plantaţiile de aliniament, arborii uscaţi, trunchiurile fără coroană şi arborii din genul Populus (plop) aflaţi în condiţii extreme de declin biologic, în termen de 30 de zile, în perioada de vegetaţie a arborilor, scrie Mediafax.
Inventarierea va trebui să fie însoţită de fotografia fiecărui exemplar, urmând să fie făcută de inspectorii de specialitate ai administraţiilor publice locale, Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) şi cei ai Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane.
De asemenea, în momentul în care administratorii legali ai domeniului public întocmesc planul de defrişare şi scoatere a rădăcinilor trebuie să aibă întocmit şi planul de plantare prin care să înlocuiască arborii avizaţi pentru defrişare.
„Ţinând cont de condiţiile de mediu în schimbare din municipiul Bucureşti, de intensificarea traficului şi de structura actuală a plantaţiilor din Bucureşti, propunem plantarea pentru compensarea arborilor uscaţi 100 la sută şi în declin biologic avizaţi pentru defrişare, a speciilor de arbori din genul Fraxinus, Prunus, rezistente la condiţiile de microclimat specific urban (…) şi a speciilor autohtone în raport de 2/1 „, s-a arătat în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.
Acţiunile de defrişare, scoatere a rădăcinilor, pregătirea terenului pentru plantat, precum şi plantarea propriu-zisă a arborilor trebuie să fie făcute în maximum un an de la data inventarierii.
Citeşte şi Municipalitatea bucureşteană vrea să ofere 1 milion de lei pentru victimele inundaţiilor din Galaţi