Au urmat operaţii şi sesiuni groaznice de chimioterapie. Chiar dacă se aflau într-o situaţie financiară dificilă, Frederic a luat decizia să îi fie alături în fiecare minut fiicei sale. De aceea, s-a dus la patronul său şi l-a rugat să îl trimită în concediu fără plată pe termen nedeterminat. Colegii de muncă de la firma de transport au aflat imediat de vestea cumplită care a lovit familia Maire şi nu au stat mult pe gânduri. L-au suprins cu o donaţie de 262 de zile de concediu cu plată, reprezentând o pauză de 13 luni. Ei au renunţat la zilele lor de concediu pentru colegul lor, astfel încât acesta să fie permanent alături de fiica sa şi să nu îşi facă deloc griji pentru situaţia financiară a familiei, anunţă publicaţia germană Stern, citând mai multe surse din presa franceză.
Donarea zilelor de concediu a fost posibilă datorită unei legi franceze intrate în vigoare în luna aprilie a anului trecut. Ea permite angajaţilor să îşi doneze zilele de concediu către colegi, dar doar cu acordul şefilor. Legea speră să sprijine astfel familiile lovite de soartă sau aflate în dificultate. Mai mult, colegii de muncă ai francezului au decis să deschidă o pagină de Facebook, pentru a strânge donaţii financiare pentru micuţa Louann, ca să îi îndeplinească marea dorinţă de a călători din localitatea natală Brives-Charensac la Paris şi să viziteze timp de câteva zile capitala Franţei. Concediul a fost aprobat de şefi, iar în urma acţiunii de pe reţeaua de socializare s-au strâns într-o săptămână peste 3.000 de euro.
Textul integral pe jurnalul.ro