A apărut noul clip de promovare turistică a României pentru anul 2021. Clipul de promovare turistică a României 2021, de un minut, cuprinde imagini din locuri spectaculoase din ţara noastră precum Clisura Dunării, Lacul Bolboci, Transfăgărăşan, Vulcanii Noroioşi, dar şi Castelul Peleş, Voroneţ şi Bucureşti.
„Redescoperă România! La fel ca alte domenii importante ale economiei, turismul a fost afectat la rândul său de pandemie. Voi susține și voi promova turismul românesc prin toate mijloacele pe care le am la îndemână.
România are locuri superbe. Toate așteaptă să fie redescoperite de către români. Împreună reușim să salvăm turismul românesc!
#RedescoperaRomania”, a spus Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.
Secretarul de stat pentru Turism, Paul Ene, a declarat, marți, că România este pregătită să folosească certificatul digital verde, pregătit la nivel european, dar că, dacă va întârzia decizia la nivel european, vor fi demarate discuții bilaterale cu mai multe state pentru a asigura libera circulație a turiștilor.
„Acest certificat verde este modul prin care se poate facilita circulația în condiții de siguranță a cetățenilor din toate statele membre. Și e clar că economiile europene au nevoie cât mai repede de această modalitate de recunoaștere a certificatelor de vaccinare, testul PCR sau nivelul de anticorpi. România, în momentul de față, din fericire, are o bază de date online deja accezibilă celor care s-au vaccinat și integrarea cu o bază de date comună la nivel european ar fi destul de facilă. Deci, practic, suntem pregătiți să share-uim aceste date”, a declarat Paul Ene la o dezbaterea despre adeverinţa electronică verde, organizată de Biroul din România al Parlamentului European.
La fel, a spus secretarul de stat pentru Turism, testele PCR prezentate la granițe atunci când călătorim deja sunt prevăzute cu coduri QR pentru autenticitate și pot fi „destul de ușor integrate”.
„Economia și turismul din România nu mai pot rezita încă o vară ca cea din 2020, și sperăm ca lucrurile să se miște cât mai repede în Parlamentul European și toate statele membre să se pună de acord. Altfel, statele deja au început discuții bilaterale pentru recunoașterea certificatelor de vaccinare și a testelor PCR. (…) Dacă acest lucru va întârzia, vom începe discuții bilaterale cu mai multe state pentru a sigura libera circulație”, a mai spus Ene.
Citeşte şi: Turism în vara 2021. Principalele destinaţii preferate de români