A cincea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge în România. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Prin urmare, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 87.750 de noi doze, după cum urmează:
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
Etapa a doua de vaccinare COVID din România a început vineri, 15 ianuarie. În cadrul acestei etape vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare și adresa se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.
A cincea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge în România. În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu săptămâna 25 ianuarie, cu cantități crescute începând cu săptămâna 15 februarie.