INEDIT. Un prinţ saudit a cumpărat locuri de pasageri în avion pentru 80 de păsări

Un prinţ saudit a cumpărat 80 de bilete de avion pentru tot atâtea păsări care au călătorit împreună cu pasagerii umani, pe locurile rămase după distribuirea zburătoarelor pe locurile rezervate special.
Sânziana Stancu
31 ian. 2017, 19:06
INEDIT. Un prinţ saudit a cumpărat locuri de pasageri în avion pentru 80 de păsări

Bizara iniţiativă s-a petrecut într-un avion A330 care se îndrepta către Jeddah – un  oraş din Arabia Saudită.

Cu toate acestea, în Arabia Saudită şi în alte ţări arabe, transportul zburătoarelor cu avionul rezervat persoanelor, nu este ceva neobişnuit. Din contră, arabii bogaţi îşi transportă deseori păsărie chiar în cabina de zbor a călătorilor „umani”.

Arabii preţuiesc foarte mult vânătoarea cu şoimi sau ulii. Este o tradiţie seculară. Aceste păsări sunt folosite şi în cadrul unor jocuri sportive şi, nu în ultimul rând, sunt considerate a fi de bun augur pentru posesorii lor. Vulturii au şi un spital special, în Abu Dhabi.

Mai multe companii aeriene arabe, ca Etihad, Qatar sau altele îmbarcă vulturi la bordurile avionelor de pasageri. Preţul rezervării unui bilet pentru un vultur porneşte de la cel puţin 630 de dolari, în funcţie de destinaţie. Şi compania germană Lufthansa s-a adaptat cerinţelor şi are pregătite, pentru orice eventualitate, locuri pentru păsări în cabina pasagerilor.

Şi încă ceva, vulturii beneficiază şi de paşapoarte personale. De pildă, în perioada 2002-2013, guvernul Emiratelor Arabe Unite au emis 28.000 de paşapoarte pentru vulturi. Un singur paşaport costă 130 de dolari. Prin comparaţie, un vultur performant poate ajunge la achiziţionare şi la suma de 250.000 de dolari.

 

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Rețetă de burgeri din cartofi și cașcaval. Alternativa perfectă pentru înlocuirea cărnii
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Ce este „demonul negru” și cum arată. A fost văzut într-o destinație frecventată de turiștii români
Capital.ro
Udrea și Băsescu au înlemnit. Anunțul care îi îngroapă definitiv. Totul s-a terminat acum
Playtech.ro
Unde este zăpadă la munte în acest weekend. Zonele din România unde a nins în ultimele zile
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 fructe bogate în fibre, care te ajută să slăbești. Ce alte beneficii au pentru sănătate
Spynews
De ce nu ar putea Mihai Petre să fie concurent la Te cunosc de undeva! Juratul a dezvăluit ce frici ar avea: ”Nu mă simt stăpân”
Evz.ro
România, din nou victimă a războiului. Ce a descoperit Armata
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Câți copii are Crin Antonescu! Uite cât de frumoasă este fiica politicianului și ce meserie are
Cancan.ro
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
substantial.ro
Istoria românilor va fi disciplină distinctă în liceu, anunță ministrul Educației, Daniel David
MediaFlux
Anunț MApN privind DRONELE RUSEȘTI: Au avut la bord încărcături explozive
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?