Mihaela este din satul Dumeni şi la nici 20 de ani l-a avut pe Cristi, băieţelul pe care este nevoită să-l dea spre adopţie. Tatăl copilului a ajuns la închisoare iar tânăra şi-a refăcut imediat viaţa.
Cu toate acestea, traiul nu a fost aşa cum şi-a dorit şi odată cu creşterea familiei au început să apară problemele iar scandalurile erau la ordinea zilei.
Femeia spune că aceasta este singura soluţie pentru a trăi în casa acutalului soţ care nu o acceptă cu toţi cei trei copii.
,,Ajutaţi-mă să găsesc o familie care să vrea să aibă grijă de Cristian. Mă doare sufletul şi nu vreau să-l dau, dar din cauza scandalului sunt nevoită să dorm pe la rude”, au fost primele cuvinte ale Mihaelei, potrivit monitorulbt.ro
După ce a fost dată afară de soţ, Mihaela a căutat ajutor la părinţi, însă, şi aici scandalurile au continuat, ajungând acum să doarmă la o mătuşă.
Tânăra caută o familie bună care să-l adopte pe Cristian iar ea, împreună cu ceilalţi doi copii să se poată întoarce acasă la soţul său.
Citeşte şi DECIZIE REVOLTĂTOARE. Părinţii tripletelor vor să ia acasă doar una dintre fetiţe