A dat foc la casă şi a fugit în pădure. 12 oameni au rămas pe drumuri VIDEO

Incendiu puternic într-o localitate din Suceava. Doisprezece oameni au rămas pe drumuri după un incendiu devastator în localitatea Marginea. Trei gospodării au fost curprinse de flăcări. Două case şi 8 anexe s-au făcut scrum. Focul ar fi fost pus de o femeie, mamă a trei copiii, care a vrut să se sinucidă.
Romania TV
08 aug. 2012, 05:21
A dat foc la casă şi a fugit în pădure. 12 oameni au rămas pe drumuri VIDEO

Femeia, care ar fi pus focul intenţionat, s-a certat cu o seară înainte cu surorile sale. Ea ameninţat că se va sinucide şi că îşi va omorî şi cei 3 copii. A doua zi, femeia a dat foc la gospodărie după care a fugit în pădurea de la marginea localităţii.

„Când am ieşit la poartă deja au început să izbucnească”, a spus un martor.

Incendiul a distrus două locuinţe şi 8 anexe iar alte 3 case au fost ameninţate de flăcări. Pompierii, însă, au reuşit să stingă focul la timp. „La faţa locului am intervenit cu 10 autospeciale pentru stingere. Am reuşit să salvam trei case de locuit, casele de pe direcţia de propagare a incendiului”, a declarat prim adjunctul ISU Suceava, Dan Hoffman.

Localnici spun că scandalurile erau la ordinea zilei între cele 3 surori. Poliţiştii au căutat-o pe femeia care ar fi dat foc la casă, dar nu i-au dat de urmă. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili dacă focul a fost pus intenţionat. Femeia este în continuare căutată în pădure şi în localităţile învecinate.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Ce avere uriașă are partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu! Femeia are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Paza lui Georgescu, asigurată de un personaj dubios. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rolul Cheie al ‘Supraviețuitorului Desemnat’ în Discursul Congresului SUA
MediaFlux
Ucraina a confirmat! Se întâmplă după decizia lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă