A dat-o în bară, iar acum îl ştie toată lumea. Ratare monumentală în Copa Libertadores VIDEO

Se poate rata din doi metri cu poarta goală. Brazilianul Emerson Sheik, de la Corinthians, demonstrează că da. El nu a reuşit să nimerească poarta în meciul din Copa Libertadores pe care echipa sa l-a jucat în Bolivia.
Daniel Spătaru
21 feb. 2013, 09:14
A dat-o în bară, iar acum îl ştie toată lumea. Ratare monumentală în Copa Libertadores VIDEO

Emerson este un fotbalist care are o poveste de viaţă foarte interesantă. Dându-şi seama că are şanse mici să prindă un loc în naţionala Braziliei, deşi este destul de talentat, acesta a ales să devină cetăţean al statului Qatar, pentru a putea evolua în echipa reprezentativă a acestei ţări.

N-a apucat să joace decât în trei partide, pentru că FIFA l-a considerat ineligibil pentru naţionala Qatarului, deoarece evoluase deja în echipa de tineret a Braziliei, astfel că noua sa reprezentativă a pierdut la masa verde meciurile în care l-a folosit pe Emerson. Nu se ştie însă ce vârstă avea Emerson când a jucat la tineretul cariocas, fiindcă în 2008 poliţia braziliană l-a arestat în 2008, pentru că şi-a falsificat certificatul de naştere, Emerson dându-se cu 3 ani mai tânăr. Se pare că anul exact al naşterii sale este 1978.

Acum, la 35 de ani, Emerson a dat-o în bară şi îl ştie o lume întreagă. Asta pentru că a făcut acest lucru din doi metri, avânnd în faţă poarta goală. S-a întâmplat în meciul pe care Corinthians l-a jucat în Copa Libertadores, în Bolivia, contra celor de la San Jose. Scorul final a fost 1-1.

DailyBusiness
Călătoria cu trenul din Europa pe care nu ar trebui să o ratezi! Ai ocazia să vezi 3 țări, iar prețul biletului este accesibil
Spynews
Cristina Cioran, imagini emoționante cu bebelușul ei! Cât de mare a crescut Max | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Aplicațiile banale din telefon care pornesc singure și fură datele personale. Verifică dacă și tu le ai în mobil
Capital.ro
Permisul de conducere, anulat pentru pensionari după o anumită vârstă? Lege în România pentru șoferii vârstnici
Playtech.ro
O altă faţă a lui Ilie Bolojan! Motivul divorţului de soţie s-a aflat acum, nu îi face cinste deloc...
DailyBusiness
Îngrijirea mușcatelor primăvară. Când le poți scoate în balcon sau în grădină
Adevarul
Țara care poate ține la respect Rusia: „E aliata României și are armată mai mare ca Franța și Anglia la un loc”
wowbiz.ro
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Spynews
Buna Vestire 2025. Cele mai importante tradiții și obiceiuri în ziua de 25 martie
Spynews
Din cauza substanțelor interzise, Gheboasă a rămas fără cântări. Ce meserie are acum
Evz.ro
Înghețată de banane, fără zahăr. Rețeta de post
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Rabla pentru sobe 2025: 10.000 de lei pentru înlocuirea sistemului de încălzire! Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Autorizație obligatorie pentru proprietarii de casă. Se eliberează de la Primărie. E valabilă doar 12 luni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
stirilekanald.ro
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ despre groapa de gunoi Sintești-Vidra
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
Reduceri la taxe și impozite. Românii mai au la dispoziție câteva zile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Eveniment omagial major: Balada Meșterului Fasole – de Ziua lui Călin Georgescu