De mai mute zile, în redacţia publicaţiei Le Monde neînţelegerile în privinţa organizării redacţiilor şi conducerea publicaţiei se amplificaseră.
Motivul principal, potrivit scrisorii adresate de către fosta directoare, Natalie Nougayrede, în vârstă de 46 de ani, întregului colectiv al Le Monde, a fost acela al reducerii drastice a prerogativelor directorului publicaţiei, angajaţii reproşându-i un mod de conducere „solitar” şi acuzând-o că „nu ascultă de nimeni”, scrie Le Monde.
„Iniţiativa unor membri ai publicaţiei de a reduce drastic prerogativele directorului Le Monde este, din punctul meu de vedere incompatibilă cu continuarea misiunii mele şi contribuie profund şi durabil la diminuarea funcţiei mele. Nu pot să consimt la ştergerea postului de director al acestei publicaţii, sub pretextul circumstanţelor, a explicat directoarea în scrisoarea ei către redacţia Le Monde.
Citeşte şi Hackerul român care a spart Daily Telegraph si Le Monde este student la drept
„Pe de altă parte, atacurile personale şi directe la adresa conducerii şi acţiunilor mele mă împiedică să pun în aplicare un plan de transformare pe care eu l-am prezentat acţionarilor şi care necesită un acord cuprinzător din partea redacţiilor, pentru interesul superior al jurnalului. Elementele de încredere şi raţiune nu s-au întâlnit”, a mai scris directoarea în adresa sa către redacţiile publicaţiilor Le Monde, informează site-ul acesteia. De asemenea, şapte directori şi zece redactori-şefi şi adjuncţi au anunţat că îşi vor da demisia.
Miercuri după-amiază, urma să fie numit un director interimar în locul Nataliei Nougayrède. Fosta directoare stârnise un val de nemulţumiri din partea angajaţilor încă din februarie, când anunţase că 50 de redactori vor trece la secţia online a publicaţiei.
Din cauza crizei financiare, Le Monde a înregistrat scăderi de tiraj, cea mai recentă, din 2013, fiind de 4,44% în Franţa, iar cel total, care include şi difuzarea internaţională, a scăzut cu 4,65%.