A doua cerere de plată din PNRR va fi aprobată parţial până pe 26 iunie. Ce condiţii trebuie să îndeplinescă România pentru a primi suma integrală

A doua cerere de plată pentru fondurile din PNRR ar urma să fie aprobată la sfârşitul acestei săptămâni, cel mai probabil vineri, potrivit unor surse guvernamentale.
Mircea Filipescu
21 iun. 2023, 12:00
A doua cerere de plată din PNRR va fi aprobată parţial până pe 26 iunie. Ce condiţii trebuie să îndeplinescă România pentru a primi suma integrală

Surse din Executiv spun că România nu va pierde bani din PNRR, ci doar i s-ar putea amâna plata aferentă unor angajamente încă nerespectate. Luni, după prima şedinţă a Guvernului, Marcel Boloş, fostul ministru al Fondurilor Europene a precizat că problema cloudului guvernamental, alt jalon de respectat, se va rezolva curând, iar Comisia Europeană a înțeles și ar urma să suspende doar acordarea unei sume mici din această tranșă până la corectarea deficiențelor.

„Din informațiile pe care le am, va fi emis avizul pentru cererea de plată numărul 2. Este o perioadă în care ne suspendă, nu pierdem banii, cele 140 de milioane de euro din 2,8 miliarde de euro. Noi abia îi așteptăm la Ministerul Finanțelor. Și, sigur, termenul de șase luni, sau cât va fi fixat de către Comisia Europeană pentru ca să ducem la bun sfârșit măsurile prevăzute în cele două jaloane, îl vom respecta.”, a spus Boloş.

Totodată, Guvernul pregătește depunerea în luna iulie a cererii de plată numărul 3, cu o valoare de 3,2 miliarde de euro, în paralel cu discuțiile cu Comisia Europeană pe modificarea PNRR. Modificările ar viza diminuarea grantului cu cele 2 miliarde de euro aferente creșterii economice mai mari decât era așteptat, introducerea capitolului RePowerEU cu finanțări pentru energie de 1,4 miliarde de euro și o serie de ajustări de ținte și de jaloane, conform surselor Economedia.

Citeşte şi: EXCLUSIV Ciutacu ia pulsul ministerelor într-o singură zi. Budăi face anunţul care încheie greva minerilor: „Solicitarea dumnealor este rezolvată. Instrucţiunile de aplicare a legii pleacă deja în teren”

Astfel, până în iulie, ministerele trebuie să ajungă la zi cu toate jaloanele și țintele din cererea de plată numărul 3. Nu este clar câte jaloane sunt îndeplinite până la acest moment. Cererea de plată numărul 3 este cea mai complicată şi complexă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi include trimestrul III şi trimestrul IV ale anului 2022. Sunt 24 de jaloane şi ţinte pentru trimestrul III şi 55 de jaloane şi ţinte pentru trimestrul IV. Dintre cele mai sensibile jaloane sunt proiectul de lege privind pensiile speciale, modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, Ordonanţa de Urgenţă privind guvernanţa companiilor de stat, guvernanţa corporativă pentru sectorul energetic, continuarea măsurilor în ceea ce priveşte decarbonizarea.

În plus, conform surselor citate de Economedia, va exista o schimbare de viziune, astfel încât ministerul să nu mai aștepte aprobarea modificării PNRR pentru a depune cererea de plată numărul 3, conform surselor.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, după discuțiile despre reducerea preţului la produsele alimentare: „Scopul nostru comun este ca românii să găsească în magazine produse românești la prețuri corecte”

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Portalul secret către lumea zeilor și a spiritelor. Un loc desprins din altă lume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
O țară din Europa blochează accesul la TikTok timp de un an! Măsura intră în vigoare de joi,13 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură